Books Like Acting - 27-28 Martie 2014- Izmir: Intalnire pe tema "Educaţia adulţilor"

            In zilele de 27-28 martie 2014 a avut loc cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului de lectură publică Books Like Acting, derulat de Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea. Gazda seminarului a fost Centrul de Educaţie din Buca, Izmir, Turcia. Cele 7 ţări participante şi-au împărtăşit experienţele legate de educaţia adulţilor şi metodele educaţionale dedicate persoanelor cu dizabilităţi. Tema seminarului s-a subordonat concepului european de învăţare pe tot parcursul vieţii potrivit căruia dezvoltarea personală este o necesitate şi poate fi obtinuţă prin dobândirea de cunoştinţe şi competenţe pe tot parcusul vieţii, printr-o continuă actualizare a stocului individual de cunoştinţe şi competenţe, prin educaţie şi formare continuă.
           Metodele de învăţare fără stres promovate de sistemul suedez, organizarea unor cluburi de lectură pentru persoane adulte, precum cel din Spania (“Aljibe de Purchena”) sunt exemple de bune practici aplicabile şi la nivelul nostru.
La Centrul de Educaţie din Buca - Izmir au loc activităţi de lectură publică şi diverse cursuri de educaţie a adulţilor (cosmetică, croitorie, teatru, limbi străine...). Pentru promovarea cărţilor se pun în scenă diferite piese jucate de cursanţii centrului. Cu ocazia întâlnirii din cadrul proiectului B-Act, tinerii actori au interpretat un fragment din „Dog Diogenes” scrisă de M. Umit Gorgulu, iar participanţii din ţările partenere au luat parte la o sesiune de citire în public a unei povestiri scrise de unul Esref Karadag, membru al echipei de proiect din organizaţia turcă.
Proiectul Books Like Acting (B-Act), nr. de referinţă GRU-13-C-LP-208-VL-RO, este finanţat de Comisia Europeana prin programul Grundtvig. 




De ce (re)vin la biblioteca?

Biblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea                               

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

Persoane interesate

Trafic pe blog

HTML hit counter - Quick-counter.net

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

About this blog