Zamolxes şi rădăcinile creştinismului


Orice religie îşi are rădăcinile-n Cer, de unde lumina ne vine, ca ploaia măruntă, de vară, de la Nemuritori, sau Fiii Soarelui, după cum mai sunt numiţi în Biblie.                                            
Niciun neam al acestei planete n-a susţinut încă până acum că s-ar trage din adâncul pământului, din oceanul de-ntuneric, chiar dacă ni se spune că   am fost făcuţi din ţărână, şi că suntem ţărână!...
Şi, totuşi, cel ce ne-a dat ,,suflare de viaţă” (nouă, oamenilor de pământ!) nu locuieşte-n genunile pământului, ci-n Cer!
            E firesc, atunci, să credem că orice religie e un pom cu rădăcinile-n Cer, iar fructele sale (împăraţi, filosofi, oşteni, agricultori, etc.) se pârguiesc în lumina celestă, ci nu în viforniţele negurilor pământeşti.
            Cu siguranţă că ,,Vedele” inzilor au surprins foarte bine (mai bine chiar decât Biblia) aşa-zisul ,,cordon ombilical” dintre lumea de jos şi lumea de sus, către care, mai târziu, chiar profeţii evreilor şi-au întins, rugători, mâinile, implorând Divinitatea!

Dar nu doar aceştia (după cum vom vedea) L-au invocat pe Dumnezeu, ci până şi împăraţii romani, care, se ştie, erau politeişti.

                                   Mai multe informaţii <<<aici>>>

De acelaşi autor:

Andrei Rădulescu. Electroterapie


 

    Scopul conceperii şi publicării prezentei lucrări este aducerea la cunoştinţa specialiştilor a celor mai importante date din domeniu, date rezultate şi acumulate în urma numeroaselor experimentări, observaţii, constatări privind modul de acţiune, efectele, tehnicile de aplicare ale diverselor proceduri de electroterapie, precum şi unele realizări româneşti teoretice şi practice din domeniu. 





Pentru consultare şi mai multe informaţii :
                            <<<aici>>>

Agatârșii – o ramura a geților?!

Imagini pentru agatarsiiMoto:  ,,Omul se bucură pentru un răspuns bun ieşit din gura lui.”
(Solomon – Proverbe, 15, 23 )

            A răspunde la întrebarea de mai sus e extrem de dificil, mai ales atunci când lucrurile ,, se încheagă ” greu, pe parcursul mai multor milenii, iar conexiunile dintre religiile indo-iraniene, nord-semitice şi carpato-ponto-danubiene se realizează, în mod ciudat, între Sumer – Egipt – Grecia şi Carpaţi, pe de o parte, şi între nord-vestul Iranului – Caucaz şi Carpaţi, pe de altă parte,  ca, în final ( deşi e impropriu spus! ), să se amestece, ca într-un creuzet, exact aici, la strămoşii noştri traco-geţi, care, astfel, au ,,creat” primul sincretism teologic al lumii antice!

Acest sincretism avea la bază Soarele, respectiv pe Apollo, încât nu e de mirare de ce acesta a fost numit Apollo Musagetes ( adică, ,,Apollo – Muza Geților ”, ci nu ,,conducătorul muzelor ”, aşa cum, impropriu, a fost ,,tradus”) sau, la  Thucydides, în capodopera sa, ,, Războiul peloponesiac”, Apollo Archegetul, despre  care (până acum) nu am găsit nicio explicaţie istorică referitoare la etimologia termenului ,,Archegetul”!


                                                                             De acelaşi autor:

Orfeu, traco-getul, atlanţii şi misterele kabirilor


Orfeu, fiul regelui trac Oiagros şi al muzei Caliope (muza poeziei şi a elocinţei), a fost cel dintâi poet al lumii antice, care a trăit cu cel puţin trei secole înaintea lui Homer, căci, aşa cum spunea (şi pe bună dreptate) Diodor din Sicilia (c. 80-c.21 î.Hr., istoric roman de origine greacă), el se bucura ,,de mare faimă printre eleni pentru cântecul său, pentru riturile de iniţiere şi pentru cunoştinţele sale privitore la zei ─ a fost oaspetele Thebei şi în chip deosebit a fost slăvit de cadmei (supuşii regelui egiptean Kadmos, n.n.)”.
(Diodor din SiciliaBiblioteca istorică, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981, Cartea întâi, cap. XXIII,p. 39)
Că era fiu de rege şi că primise o educaţie aleasă, nici nu mai încape îndoială!
Fusese trimis la studii, evident, asemeni (mai târziu) lui Homer, Solon, Platon, Pitagora, Zamolxes, Eudoxos, Diodor din Sicilia, Arhimede ş.m.a., tineri de viţă nobilă, care (din câte am dedus de la Strabon, Herodot, Xenofon şi Diodor din Sicilia) urmau o iniţiere nu doar laică ─ ţinta tuturor fiind Theba Egiptului, adică vestita ,,capitală teologică a lumii antice”!
            Până a ajunge, însă, la Theba Misirului, la marii preoţi, care erau cei mai învăţaţi oameni ai tuturor timpurilor, deţinătorii marilor şi adâncilor taine ale civilizaţiei şi culturii umane, profund cunoscători ai ,,mersului cerului”, ai arhitecturii (vezi Piramidele), geometriei (Sasychis a fost născocitorul geometriei; i-a învăţat pe egipteni ştiinţa şi observarea astrelor), aritmeticii, astrologiei, astronomiei, ai metamorfozării sufletului, din care, mai apoi, a descins curentul filosofic pitagoreic, promovat de Pitagora.

Pentru mai multe informatii, cititi <<<aici>>>

De acelasi autor:

Va place Brahms? - Bonjour, tristeţe!



Două romane emoţionante de Francoise Sagan 

"Va place Brahms?" este o povestea de dragoste, pasionantă şi melancolică, a unui tânăr îndrăgostit de o femeie cu 15 ani mai în vârstă decât el. Paule este o femeie de patruzeci de ani frumoasă, echilibrată şi liniştită în aparenţă. Întâlnirea cu acest tânăr o pune în faţa unei alegeri: pe de o parte renunţarea la o oarecare stabilitate pentru o relaţie pe care nici ea nu o poate defini exact („iubire, pasiune, toana ?“), iar pe de altă parte dorinţa disperată de fericire şi de tinereţe.

O carte frumoasă, captivantă, bine scrisă, pe parcursul căreia o vom privi pe Paule "preocupată cu pasiune de frumuseţea ei şi trecând cu greu de la condiţia de tânără femeie la aceea de femeie tânără“. Va putea Paule să iubească „altceva decât pe ea însăşi şi propria existenţă“? Va putea alege Roger şi altceva decât confortul unei vieţi distrate şi egoiste ?

Volumul pe care îl deţine biblioteca cuprinde şi romanul "Bonjour, tristeţe!" de aceeaşi autoare. Şi aceasta este o poveste de dragoste, dar autoarea pune aceeaşi problemă a diferenţei de vârstă doar că exact invers. Romanul surprinde încercările de maturizare a unei tinere de 17 ani care îsi petrece vacanţa de vara într-o vilă de pe Riviera franceză în compania unor bărbaţi de vârsta tatălui ei.

Bonjour, Tristete este portretul imoralităţii ocazionale. Incercarea disperată a unei tinere femei de a înţelege lumea în care trăieşte, este extrem de complex şi frumos prezentată.

De veghe în lanul de secară" de Jerome David Salinger


“Cam tot ce știu e că mi-e dor de cei de care v-am povestit(...)Nu spuneți nimănui nimic, niciodată. Dacă o faceți, o să începă să vă fie dor de toți.”

Apărut în urmă cu 64 de ani, romanul lui JD Salinger, “De veghe în lanul de secară”, a devenit una dintre cele mai publicate şi republicate cărţi de-a lungul timpului. Este povestea unui adolescent confunz şi totodată deziluzionat de lumea abia descoperită, lumea adulţilor.

Holden Caulfield este un tânăr răzvrătit în vârstă de șaptesprezece ani, hotărât să-şi ia lumea în cap după ce a fost dat pentru a treia oară afară dintr-o școală. Urmează un şir de întâmplări povestite de băiat uneori cu mult umor, alteori cu duioşie. Are o imaginație bogată și este predispus să cadă pradă viciilor, de aceea ajunge în tot soiul de încăierări. Işi iubeşte însă sora mai mică, şi pentru ea hotărăşte să se întoarcă acasă. Îi este dor de fratele care a murit din cauza leucemiei și de celălalt frate plecat la Hollywood ca scriitor de scenarii. Problemele lui rămân însă şi oglindesc modul în care încearcă tinerii să şi le rezolve: prin revoltă, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Cum s-a sfârşit aventura tânărului şi de unde şi-a povestit el întâmplările rămâne să descoperiţi.

Este o carte-cult, una care şi-a păstrat prospeţimea într-un mod uimitor şi care fascinează generaţii de oamenii cu sufletul tânăr.

Salinger a scris cartea în 10 ani, şi nu a fost de acord ca pe perioada vieţii lui să fie ecranizată. A considerat că ar fi foarte greu pentru un regizor să redea stările pe care le-a conceput pentru personajul lui. 

Lista lui Schindler de Thomas Keneally

Lista lui Schindler de Thomas Keneally prezintă povestea reală a doi bărbaţi de origine germană: Amon Goeth, cel care, ca un criminal, ucidea deţinuţi în lagăr, si Oscar Schindler, omul care a reuşit să salveze viaţa a sute de evrei în vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial, în Polonia nazistă.

Oskar Schindler, un mare om de afaceri, a venit la Cracovia pentru a-şi extinde afacerile în noul spaţiu cucerit de armata nazistă. Ca german, a obţinut o fabrică de produse metalice care se afla în faliment. Oskar Schindler are însă o idee managerială pentru a pune fabrica pe profit: să folosească forța de muncă mult mai ieftină a lucrătorilor evrei. Ceea ce pune în aplicare. Noul patron este un om de lume şi profită de renumele său pentru a-și face relații în rândul protipendadei naziste. Devine un star local, un privilegiat al sistemului şi obține rapid contracte profitabile cu armata germană.

Oskar Schindler, se arată însă preocupat de angajatii e
vrei ai fabricilor sale, salariaţi care urmau să fie trimişi în lagărele de exterminare. Industriaşul a reușit prin relațiile sale să-i convingă pe germani că fabrica sa este absolut necesară efortului de război al Reich-ului și că forța sa de muncă este absolut indispensabilă. Cu ajutorul asitentului său, Itzhak Stern, un evreu vorbitor de limba germană, Schindler a reuşit să adune în fabrica lui peste o mie de muncitori evrei, hotărâti spre a fi trimişi în lagarele de concentrare.
In anul 1943, el a fost martor la un raid nazist in ghetoul din Cracovia, în urma căruia nenumaraţi evrei au fost măcelăriţi, printre care şi o parte din muncitorii săi. După raidul amintit, el a făcut tot ce i-a stat în putinţă spre a-i păstra în viaţă pe muncitorii săi, numiti deja "evreii lui Schindler" şi a alcătuit celebra listă descoperită mulţi ani după aceea de angajatii unei biblioteci din Sidney, printre manuscrisele scriitorului australian Thomas Keneally. Lista, lunga de 13 pagini, este o copie a originalului, făcută la o maşină de scris, pe 18 aprilie 1945, într-una dintre ultimele zile ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Documentul a fost încredinţat scriitorului australian in anul 1980, de Leopold Pfefferberg, regăsit şi el pe listă, ca "muncitorul numărul 173", cel care a încercat să îl convingă pe romancier să scrie povestea lui Schindler.

Industriaşul bogat Oskar Schindler, fără nici o rădăcină istorică evreiască, şi-a riscat viaţa pentru a salva de la moarte un numar cât mai mare de evrei, condamnaţi la exterminare, prin muncă sau gazare, în lagarele naziste. De fapt, povestea spune că în cele mai negre momente ale istoriei umanității există oameni care și-au păstrat umanitatea. Și speranța, chiar dacă vremurile s-au întors împotrivă.

Lista lui Schindler scrisă de Thomas Keneally a fost publicată prima dată în anul 1982 în Marea Britanie, iar Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Vâlcea vă pune la dispoziţie versiunea în limba română apărută în anul 1995 la editura Orizonturi.
Consultaţi catalogul online aici : http://188.27.4.102:8080/opac/bibliographic_view/168666…

Octavian Paler ( 2 iulie 1926– 7 mai 2007)

"Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată."

Octavian Paler ( 2 iulie 1926– 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român.


“Avem timp pentru toate. Să dormim,să alergăm în dreapta şi în stânga,să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,avem timp să citim şi să scriem,să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,avem timp să ne facem iluziişi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.”



A absolvit simultan Facultatea de Litere și Filosofie, respectiv cea de Drept din București (1949).
A debutat in 1958, cu versuri editorial, din 1970, cu volumul de poezii Umbra cuvintelor. Vor urma de-a lungul timpului alte volume care l-au consacrat. Printre acestea se numără:
Drumuri prin memorie: Egipt-Grecia (1972), Mitologii subiective (1975), Apararea lui Galilei (1978), Scrisori imaginare (1979), Caminante (1980), Viata pe un peron (1981), Polemici cordiale (1983), Viata ca o corida (1987), Vremea intrebărilor (1995), Desertul pentru totdeauna (2001), Autoportret intr-o oglinda sparta (2004), Calomnii mitologice (2007).
În 2005 a fost premiat de către Uniunea Scriitorilor.
A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.

"Oscar şi tanti Roz" de Eric-Emmanuel Schmitt

"Oscar şi tanti Roz" de Eric-Emmanuel Schmitt, apărută la Editura Humanitas Fiction, în 2012.



 
Oscar este un băieţel de zece ani, bolnav de leucemie, care trăieşte într-un spital şi care ştie că va muri. Tanti Roz este o infirmieră de care băiatul se simte foarte ataşat. Ea este cea care născoceşte poveşti, în parte adevărate, dar care sunt pentru băiat lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi sugerează copilului să-şi trăiască ultimele douăsprezece zile din viaţă ca şi cum fiecare zi ar însemna 10 ani din viaţa lui, şi să intre într-un dialog epistolar cu Dumnezeu. Pe băiat îl cunoaştem prin intermediul acestor scrisori trimise zilnic celui pe care încearcă să-l descopere în lucrurile unei vieţi trăite pe repede-înainte.

 O carte potrivită pentru o după-amiază de vară şi care poate fi citită "dintr-o suflare".

Czesław Miłosz (30 iulie 1911 – 14 august 2004)

Ce nu are umbră, nu poate trăi!
Czesław Miłosz (30 iulie 1911 – 14 august 2004), poet, prozator, traducator si diplomat polonez, s-a născut în localitatea Szetejnie din Lituania. Între anii 1929 şi 1934 a studiat dreptul la Universitatea din Vilnius (un an la Universitatea din Varşovia).
Czesław Miłosz este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului al XX-lea. În anul 1980 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură pentru că "a ilustrat, cu o perfectă clarviziune, condiţia precară a omului într-o lume dominată de conflicte profunde."
A scris şi publicat numeroase volume de poezii: Trei ierni, 1936, Salvarea, 1945 (accente catastrofiste, determinate de criza culturii europene, îmbinate cu idei morale), Tratat moral, 1948 (prospectare a situaţiei spirituale postbelice în Polonia), Tratat poetic, 1957 (starea poeziei contemporane).
La Editura Art, 2012, a aparut Podul de catifea, o antologie de poezie bazată pe ediţia integrală Czesław Miłosz, Wiersze wszystkie (Poezii complete) 1.400 pagini, publicată de editura Znak de la Cracovia. A scris şi două romane, Valea Issei (Editura Univers, 2000) şi Cucerirea puterii. Printre cele mai cunoscute volume de eseuri se află: Gândirea captivă (Humanitas 1999, 2008), Europa natală (Editura Univers, 1999), Ţinutul Ulro (Editura Allfa, 2002), Privind dinspre golful San Francisco (Editura Paralela 45, 2007), Îndatoriri particulare, Pauza metafizică, Grădina ştiinţelor, În căutarea patriei, Abecedarul. De un succes deosebit s-a bucurat volumul Câinele de la marginea drumului, 1997.
Poezia La Varşovia este un imn dedicat Varşoviei, oraş martir, "cel mai frumos dintre imaginarele oraşe şi cel mai trist din cele ce există".
O pondere importantă în cadrul ciclului de poezii scrise de Czesław Miłosz revine "poemelor naive", în care sentimentele umane (credinţa, speranţa, iubirea, teama, regăsirea) se împletesc cu descrieri şi impresii de natură şi casnice, străbătute adesea de reflecţii şi gânduri ce atestă o îndelungată tradiţie şi axiologie. De aceea, de multe ori ele transpar în aserţiuni metaforice cu tentă aforistică ("mici sunt oamenii, mari sunt operele lor"; "ce nu are umbră, nu poate trăi!").
In miezul poeziei e ceva indescifrabil,
Se naşte din noi taina şi nu ştim că ea e acolo
Şi ochii-i mijim, de parcă din noi sare-un tigru
Ce stă-n lumină, trupul lovindu-şi cu coada.

Elizabeth Barrett Browning

Elizabeth Barrett Browning
(6 martie 1806 - 29 iunie 1861)
Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnica iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.
Şi te iubesc cu patima avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.
(Sonetul XLIII, traducere de Maria Banuş)


Elizabeth Barrett Browning a fost cea mai proeminentă poetă din epoca Victoriană. Poezia sa a fost cunoscută şi apreciată atât în Anglia cât şi în SUA încă din timpul vieţii.
Opera sa cuprinde:"Sonete din partea portughezei" ("Sonnets from the Portuguese"); "Ferestrele casei Guidi" ("Casa Guidi Window"); "Poeme înainte de Congres" ("Poems Before Congress"); "Aurora Leigh" ("Aurora Leigh").
La scurt timp după moartea poetei, sotul ei, poetul Robert Browning, a publicat o antologie a ultimelor sale poezii.

Luigi Pirandello : "Ardeți-mă"

Luigi Pirandello : "Ardeți-mă"
(28 iunie 1867 – 10 decembrie 1936)
Luigi Pirandello a fost un dramaturg, romancier, poet și eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1934.
S-a născut în 1867 în Sicilia, la Girgenti (azi Agrigento) într-o familie înstărită. Tatăl, antreprenor al unor mine de sulf – luptase în armata lui Garibaldi și-ar fi dorit ca fiul să intre în afaceri, dar Luigi e atras de literatură. După absolvirea cursului liceal își începe studiile universitare la Facultatea de litere a Universității din Palermo, de unde se transferă la Universitatea din Roma (1888) pentru ca din 1889 să-și continue studiile în Germania, la Bonn, susținându-și în limba germană teza de licență cu un subiect de dialectologie italiană (1891).
Colaborează la numeroase publicații italiene cu articole critice, nuvele. Lucrează din 1897 ca profesor. În 1898 fondează revista literară Ariel, unde publică prima sa piesă de teatru, L'epilogo (Epilogul).
Accidentul produs în 1903 la mina de sulf a tatălui său declanșează un șir de nenorociri în viața scriitorului: soția lui suferă o pareză care va lăsa grave sechele psihice (în 1919 va fi internata într-un ospiciu), situația financiară devine precară, ajunge în pragul sinuciderii.
Romanul Raposatul Mattia Pascal (1904) îi aduce un oarecare succes – e tradus în germană –, publică eseuri (Artă și știintă, Umorismul), iar piesele si romanele scrise încep să-l facă cunoscut. Anii '20 sunt anii veritabilei lui afirmări internaționale : Șase personaje în cautarea unui autor (1921); Henric al IV-lea (1922), Uno, nessuno e centomila (Unul, nici unul și o sută de mii) (1924).
După carțile lui se fac filme – între care "Așa cum mă vrei tu", cu Greta Garbo.
În 1934 primește Premiul Nobel pentru literatură. Motivatia Juriului Nobel: „pentru îndrăzneaţa si ingenioasa renaştere a artei dramatice şi scenice”.
Moare în 1936, iar familia se supune dispozițiilor sale testamentare: "Când voi muri, să nu mă îmbrăcați, înfășurați-mă într-un cearșaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Și nimeni să nu mă-nsoțească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeți-mă."

Krzysztof Kieślowski : Sunt așa și-așa

Krzysztof Kieślowski : Sunt așa și-așa
(27 iunie 1941– 13 martie 1996)
Krzysztof Kieślowski a fost un regizor de film și scenarist polonez, reprezentant de seama al așa-zisei cinematografii de anxietate morală din anii 1970. Principalele sale realizari la nivel internațional sunt ciclurile de filme “Decalogul” si “Trei Culori”.
„Decalogul” (1988), o serie de zece filme de scurt metraj a căror acțiune este plasată într-un bloc de aprtamente din Varșovia, fiecare avand la baza una dintre Cele zece porunci, a fost creat pentru televiziunea poloneză cu fonduri din Republica Federala Germania si este unul din cele mai lăudate cicluri de filme din toate timpurile.
Filmele din ciclul “Trei Culori”, “Rosu” "Albastru" si “Alb”, explorand virtuțile simbolizate de steagul francez au adunat o serie de premii internaționale prestigioase, printre care Leul de Aur pentru cel mai bun film și Leul de Argint pentru cel mai bun regizor al Festivalul de Film de la Veneția in 1993, Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de Film de la Berlin in 1994 și trei nominalizări la Premiile Oscar in 1995. Trilogia este privită în general ca o mare realizare a filmului modern.
Krzysztof Kieślowski a murit la vârsta de 54 de ani, pe 13 martie 1996, în timpul unei operații pe cord deschis în urma unui infarct, și a fost îngropat la Cimitirul Powązki din Varșovia. Mormântul său are o sculptură reprezentând degetele a două mâini, între care se află un spațiu dreptunghiular reprezentand clasica vedere ca printr-o cameră de filmat.
Mica sculptură din marmură neagră se află pe un piedestal ceva mai înalt de un metru. Placa pe care sunt scrise numele și datele se află dedesubt.
Krzysztof Kieślowski rămâne și astăzi unul din cei mai influenți regizori ai Europei, operele sale fiind subiecte de studiu la cursurile de film din întreaga lume.
Cartea „Kieślowski despre Kieślowski”, publicată 1993, descrie viața și opera sa în propriile cuvinte, regasite intr-o serie de interviuri luate de Danusia Stok.
Kieślowski este subiectul unui film biografic, „Krzysztof Kieślowski: Sunt așa și-așa” (1995), regizat de Krzysztof Wierzbicki.

De ce (re)vin la biblioteca?

Biblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea                               

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

Persoane interesate

Trafic pe blog

HTML hit counter - Quick-counter.net

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

About this blog