Eminescu – poetul infinit al românilor
Despre Mihai Eminescu, poetul născut la Ipotești pe 15
ianuarie 1850, Titu Maioresceu spunea că este „cel dintâi poet al României
și geniul...care este și va rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenței
române”.
„Eminescu vine meteoric în cultura românească și este
vizibil, prin tot ce a scris, că avea obsesia infinitului. L-am putea compara
cu un astru care vine din infinit, poposește o clipă aici, într-un spațiu și un
timp special destinate, pentru a da culturii românești dimensiunile
universului, în momentul în care limba, literatura, aproape nimic nu era
pregătit pentru asta.
„Poeziei de până la el, care se remarca doar prin formă, trebuia să i se adauge spiritul, geniul, pentru a atinge nivelul sublimului astral. Acest meteor luminos adastă o clipită pe pământul nostru și pleacă, urmându-și cursa către alte orizonturi, pentru a le da și lor, probabil, aceași strălucire, aceeași dimensiune a universalului”
„Cei cu o anumită sensibilitate, citindu-l pe Eminescu, intră imediat în rezonanță cu el, tocmai pentru că își aud, în versurile lui, propriul lor suflet, având sentimentul că își declamă propria creație”. („Drumuri spre Eminescu”)
- Poezia lui Eminescu este impregnată de mitologie și filozofie (de la Heraclit și Platon laSchopenhauer, Kant și Hegel), precum și de gândirea indiană și chineză.
- În
același timp, atât poezia, cât și proza sa sunt puternic influențate de
romantismul german, în special Novalis, Goethe sau Lenau.
- Cea
mai notabilă influență asupra poeziei lui Eminescu rămâne folclorul și
strămoșii spirituali ai poporului român.
- A
valorificat teme și motive folclorice, dându-le o nouă dimensiune poetică în
poezii precum Luceafărul, Călin, Strigoii, Scrisoarea III, Doina,
Revedere etc., transformând vorbirea simplă, țărănească, în limbaj
poetic, folosind arhaisme și regionalisme, mânuind cu măiestrie rima și versul.
- Deși
este cunoscut mai ales pentru poezia sa, Eminescu a lăsat în urmă mai multe
lucrări în proză (Sărmanul Dionis și Cezara fiind
cele mai cunoscute) și numeroase articole și eseuri politice.
„Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt ?
Acest tânăr cu ochii mari,
Cât istoria noastră
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii,
ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări sau nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu”
(Marin Sorescu – Trebuiau să poarte un nume)
Luceafărul (1986) este filmul dedicat lui Mihai Eminescu, figură emblematică a culturii şi a spiritualităţii româneşti, ilustrând viața și creația poetului (Regizor - Emil Loteanu, Muzica – Eugen Doga).
