Săptămâna în mito-folclor

 


    Tradiții, legende, obiceiuri, vorbe de duh și vechi  superstiții legate de zilele săptămânii


„Când cineva primește lunea bani, să se bucure foarte mult, deoarece toată săptămâna va primi (va avea spor).

Lunea să nu se spele rufe, deoarece unul de-al casei va face buboaie.

Lunea să nu se îngroape morții, căci e rău de moarte pentru ceilalți.

Lunea să nu se ia ouălele din cuibar, căci va fi părăsit acel cuibar (nu vor mai oua în el găinile, gâștele, rațele).

Cine postește lunea, acela va avea mult noroc în viață.

Femeile care doresc să aibă copii sănătoși, norocoși, trebuie să postească douăsprezece zile de luni, în șir.

Unghiile nu trebuie să le tăiem lunea sau vinerea,, deoarece este rău de „urât” (te părăsesc prietenii, ai casei).

Cine este decis să facă o călătorie, să nu plece marțea sau sâmbăta, că-i va merge rău, deoarece în aceste zile sunt „trei ceasuri rele”. Tot marțea și sâmbăta nu se taie guri la cămăși noi, căci este rău de moarte.

Miercuri este ziua Maicii Domnului și se postește, în cinstea ei. Dacă mănânci „de dulce”, e rău de primejdii (de năpaste).

Vinerea, unele fete mari mănâncă numai o dată, fiind rău de brâncă. Vinerea este cea mai periculoasă zi din săptămână, mai ales pentru femeile care nu o respectă. Nu se coase, nu se toarce, căci femeia se înțeapă și va face buna neagră. Vinerea, multe femei postesc, nemâncând nimic, ca să fie ferite de boli grele.

Sâmbăta să nu se mănânce de dimineață, deoarece, în această zi, se împărtășește îngerul.

Dacă sâmbătă se croiește ceva, tot în această zi să se isprăvească; astfel este rău de boli.

Să nu se sădească nimica plante, deoarece toate se usucă.

Toate visele, visate sâmbătă noaptea spre duminică, se izbândesc.

Joi, în săpămâna patimilor, să nu se spele rufe, căci la morți, în loc să li se ducă pomana ce li se dă, se duc lături din spălătură.

Joi seara (în săptămâna patimilor), când se citește la biserică pentru cele 12 Evanghelii, e bine ca enoriașii să lege câte un nod la baieră, după citirea fiecărei evanghelii de către preot, și cu acea baieră, cu 12 noduri, se va încinge, cine are friguri, îi va trece.

În seara de vinerea Paștelui, oamenii care vin de la biserică și au lumânări aprinse, trebuie să ocolească de trei ori casa și să facă o cruce cu lumânarea pe pereți, în cele patru părți, pentru ca locuința să fie ferită de foc, boli și trăsnet.

Duminica să nu se pună varză în putină, pentru iarnă, căci se va cloci (se va strica).

Trebuie ca nașa (nuna) care cunună în zi de duminică să nu fie însărcinată, deoarece nu vor trăi copiii noilor căsătoriți (ai finilor).

Mirii aflați la cununie, în ziua de duminică, trebuie să calce peste banii și boabele de grâu (porumb), în felul acesta vor călca peste necazuri și vor avea fericire casnică.

Când mirii stau în bisrică, duminica, la cununie, dacă mireasa, pune un picior pe al mirelui, înseamnă că va fi ea mai autoritară în casă. Dacă două mirese se văd cumva la biserică, duminica, se vor despărți sau una dintre ele va muri.

O logodnă nu e bine să se facă în zilele de marți, miercuri sau vineri, fiind zile păgubitoare.

Este bine ca cei mici (copii) să fie înțărcați într-o zi de luni, ca să uite țâța curând și să nu o dorească.

În cea dintâi duminică de la naștere, copilului să i se dea țâță, de către mă-sa, pe pragul ușii, ca să nu capete arțag la plâns.

În duminica Rusaliilor nu se muncește, căci aceste duhuri zboară prin văzdud, cântă și joacă pe la fântâni, pe la cruci, pe la răspântii prin poieni, iar pe cine prind că lucrează se răzbună, schilodindu-l, scoțându-i ochii, asurzindu-l sau înnebunindu-l”. 

                                                  Citiți mai departe

Recomandare de lectură



          ,,Poezia atât cât dă seama, ea, de ordinea şi peripeţiile lumii, nu ar da oare seama mai întâi de noumenul acela al lumii, de taina, adică, de dinaintea facerii ei – un mister care aşteaptă – sau, cu alte cuvinte, de arhetipul acela tăcut şi ascuns, mut pentru muritori – cum îl va numi eminentul poet şi gânditor Dumitru Găleşanu, de data aceasta, iată, în Axiomele infinităţii (Assiomi dell’infinità, 2017, ediţia recentei cărţi de poeme a autorului fiind, cum se vede, aidoma celor anterioare, bilingvă)? Dar cum să vorbeşti despre arhetip altfel decât axiomatic (aici fiind vorba, dacă ne uităm în teoriile axiomaticii, de axiome de legătură, nu de acelea de existenţă)? (...)
         O caracterizare pertinentă, mai mult de atât, deja iluminată, a poeziei filosofice a lui Dumitru Găleşanu semnează şi scriitorul, editorul şi criticul literar Italian Giuseppe Manitta. Peninsularul, cunoscut, prestigios în arie (e instruit şi în literele române), scrie explicit, ferm acestea, are mereu textul în faţă, nu divaghează: ,,...poezia lui Dumitru Găleşanu din această ultimă colecţie de poezii se îndreaptă în această direcţie: pleacă de la contingent pentru a sosi la o expresivitate filosofică şi raţională a vieţii, a mişcării, a morţii, a cunoaşterii, pe scurt, a percepţiei a ceea ce este omul în contextul cosmic al existenţei sale labile.” (traducere Celesta Popa). Prin opera sa, poetul şi gânditorul român, subliniază el, insistă, stăruie în a da ,,un sens experienţei umane”. Raţionalitatea demersului, a meditaţiei lirice nu elimină însă exerciţiul mistic, mai apasă el: e aci cunoaşterea, am spune, ca act de iubire, de apropriere, prin retrăire, deja prin acaparare, a câmpurilor gnoseologice – acelea în care poeticul se îndreaptă către necunoscut, măsurându-l, aducându-l la măsura creaţiei poetice – măsură a omului, poate”.

A.I. BRUMARU
 

De ce (re)vin la biblioteca?

Biblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea                               

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

Persoane interesate

Trafic pe blog

HTML hit counter - Quick-counter.net

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

About this blog