Împ. Traian şi gen. Cornelius Fuscus
Despre Împ. Traian şi despre generalul roman Cornelius
Fuscus, cea mai bună sursă de informaţii o găsim la istoricul grec Dio Cassius
(c. 155-c.236 d.Hr.), capodopera sa, „Istoria romană” (în 80 de cărţi) fiind o
adevărată fântână, mai ales pentru noi,
românii. De la el aflăm că generalul Cornelius Fuscus, prefectul cohortelor
pretoriene, locţiitorul împăratului Domiţian, pornise înspre Sarmizetusa, spre
a-l înfrunta şi a-l pedepsi pe regele
Decebal, pentru că acesta, fiindu-i refuzată oferta de pace, îl jignise adânc,
spunându-i că va veni vremea în care el, regele Daciei, va cere câte ,,doi
oboli” (doi bani, n.n.) pentru fiecare cetăţean roman. Atât!
Fire extrem de
orgolioasă, Cornelius Fuscus n-a suportat usturătoarea şi îndrăzneaţa replică,
iar acesta a fost, în primul rând, unul dintre motivele pentru care a trecut
Dunărea şi a urmat traseul: Drobeta-Oltenia (traversând-o de-a curmezişul),
valea Oltului, Masivul Cozia, unde, în acel nenorocit an al vieţii sale (87 d.Hr.),
avea să fie ucis(mai precis, să se sinucidă!) în „ pasul Câinenilor”, azi, com.
Racoviţa, jud. Vâlcea.
Apasă <<aici>> pentru mai multe informaţii
Apasă <<aici>> pentru mai multe informaţii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu