Proiecte Grundtvig

Joi, 26 septembrie 2013, în cadrul colocviului profesional "Oportunităţi de dezvoltare a bibliotecilor prin proiecte cu şi fără finanţare europenă" din cadrul Zilelor Biblotecii Antim Ivireanul au fost prezentate proiectele Grundtvig care urmează să fie implementate în următorii doi ani.


Proiectul Books Like Acting

Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea a câştigat un grant în valoare de 15 000 de Euro prin programul Grundtvig finanţat de Comisia Europeană. Proiectul Books Like Acting (B-Act) este un parteneriat pentru învăţare bazat pe schimbul de experienţe, practici şi metode în domeniul educaţiei adulţilor. Parteneriatul B-Act este alcătuit din organizaţii din şapte ţări europene: România – coordonatorul de proiect, Polonia, Suedia, Spania, Italia, Turcia şi Franţa. Proiectul se derulează pe parcursul a doi ani, începând cu 1 august 2013. 
Obiectivul principal este de a împărtăşi idei şi cunoştinţe care vor sta la baza dezvoltării unor metode noi de abordare a lecturii în scopul atragerii publicului spre biblioteci. Pe parcursul întâlnirilor transnaţionale urmărim descoperirea celor mai potrivite metode de prezentare a textelor într-o manieră artistică şi aplicarea lor în sesiuni de lectură publică.
Promovarea diversităţii culturale prin utilizarea metodelor informale şi non-formale de învăţare, introducerea instrumentelor de dezvoltare personală, atragerea cititorilor spre bibliotecă prin utilizarea unor metode noi de stimulare a interesului pentru lectură, sprijinirea persoanelor în vârstă şi a celor dezavantajate, transferul de cunoştinţe şi promovarea valorilor culturale europene sunt principalele motivaţii ale parteneriatului Books Like Acting.

Detalii: >>AICI<<

                                Proiectul Click to Career

 
Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea este principalul partener local în proiectul “Click to Career” (C2C) coordonat de Fundaţia Casa Cărţii, organizaţie neguvernamentală gazduită de bibliotecă şi alcătuită preponderent din bibliotecari. Click to Career este un parteneriat pentru învăţare iniţiat şi coordonat de către Fundaţia Casa Cărţii şi finanţat de Comisia Europeană prin programul Grundtvig.
Proiectul urmăreşte crearea unei alternative educaţionale pentru dobândirea competenţelor informatice şi antreprenoriale necesare în domeniul afacerilor virtuale. Parteneriatul C2C cuprinde organizaţii din 8 ţări: România, Italia, Cipru, Germania, Marea Britanie, Lituania, Croaţia şi Grecia. Scopul proiectului este acela de a oferi experienţe de învăţare şi de a crea un ghid util persoanelor interesate de zona afacerilor on-line. Grupul ţintă este format din: şomeri, casnice, mici meşteşugari, artişti amatori, persoane înzestrate cu abilităţi artistice şi de creaţie aflate în căutarea unor noi oportunităţi de afaceri on-line. Activităţile prevăzute conduc spre descoperirea şi exploatarea unor modele de acţiune la nivel european.
 
Proiectul Click to Carieer se va desfăşura pe o perioadă de doi ani, începând cu 1 august 2013 şi are un buget alocat de 15 000 de euro.
 Detalii: >> AICI <<
 

De ce (re)vin la biblioteca?

Biblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea                               

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

Persoane interesate

Trafic pe blog

HTML hit counter - Quick-counter.net
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

About this blog