Limba vlahilor ─ baza limbii române





Limba oricărui neam e oglinda caracterului său! Ascultându-l pe un străin cum îşi mlădiază vocea ori cum îi ies cuvintele din gură, învelite-n pietriş şi smirghel, poţi, cu uşurinţă, ,,să-i citeşti” sufletul, pornirile sale, visele, felul de a fi, de a gândi şi de a relaţiona.
Apoi, un bun psiholog întrevede în miezul cuvintelor unei limbi atât inteligenţa acelui neam, vitalitatea şi vitejia sa, încăpăţânarea întru sporirea ,,celor înalte”, adică încrederea în Divinitate.
            Fiorul rostirii cuvintelor, al legănăriilor în cântările de dor şi de jale, mai ales, dar şi de dragoste, de lumină a tot ceea ce ne pătrunde în adâncul inimii noastre – pe care, pe scurt, o numim sensibilitate şi har poetic – le moştenim de la generaţiile bătrâne; şe moştenim genetic.
            Sunt neamuri mereu puse pe harţă, a căror aprigă şi guturală limbă le arată,,barbaria” caracterului lor, a sufletului mereu răzvrătit, setea de sânge, de ură,  de ruină a tot ce mintea şi puterea omenească a ridicat, cu drag, sub universala şi limpedea boltă albastră.
            Aşa am văzut noi, în limba română, chipul neamului nostru, mereu lovit de soartă, de necazuri, dar care a ştiut să se ridice, de fiecare dată, cu obrazul brăzdat de amarul lacrimii, mai dârz, mai aprig şi mai bun creştineşte!
Rădăcinile acestei limbi româneşti, ar trebui căutate-n spaţiul cuprins între Carpaţi – Adriatica Grecia – NV Asiei Mici şi Sudul Italiei (Grecia Mare), adică acolo unde s-a întins, viguros, tot neamul traco-get ce-a ocupat arealul amintit, stăpânindu-l, parţial, încă din sec. XIX−XVIII î. Hr., din vremea în care regele Egiptului, pelasgul Sesostris III, a invadat nu doar Grecia şi Tracia, dar şi Geto-Dacia şi Media parţilor, lăsând acolo (dar şi la noi, în Ardeal, mai ales) trupe.
            Apoi, în sec. XVII î. Hr., Kadmos a înfiinţat Atena, pe care au cucerit-o emigranţii ionieni (veniţi din Carpaţi) şi descendenţii  lor, dorienii; ultimul rege dorian al Atenei fiind Codros  − nume, clar, traco-get, după cum poate oricine să-şi dea seama.
            După ei au venit, în Grecia, eolienii (de pe ţărmul de V. al Pontului Euxin) şi aheenii din Tyras (Cetatea Albă, de azi, de la gurile Nistrului), de unde era Ahile.

            Că era din Tyras, avem o dovadă foarte clară, sigură: după războiul troian, murind, Ahile a fost îngropat pe ţărmurile Helespontului, într-un tumul uriaş, spre a fi văzut de toţi corăbierii ce veneau spre Pontul Euxin, dar, imediat după aceea, fiul său, Neoptolemos, i-a ridicat un turn la Tyras!

                     Mai multe informaţii <<<aici>>>

De ce (re)vin la biblioteca?

Biblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea                               

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

Persoane interesate

Trafic pe blog

HTML hit counter - Quick-counter.net
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

About this blog