Orfeu, traco-getul, atlanţii şi misterele kabirilor


Orfeu, fiul regelui trac Oiagros şi al muzei Caliope (muza poeziei şi a elocinţei), a fost cel dintâi poet al lumii antice, care a trăit cu cel puţin trei secole înaintea lui Homer, căci, aşa cum spunea (şi pe bună dreptate) Diodor din Sicilia (c. 80-c.21 î.Hr., istoric roman de origine greacă), el se bucura ,,de mare faimă printre eleni pentru cântecul său, pentru riturile de iniţiere şi pentru cunoştinţele sale privitore la zei ─ a fost oaspetele Thebei şi în chip deosebit a fost slăvit de cadmei (supuşii regelui egiptean Kadmos, n.n.)”.
(Diodor din SiciliaBiblioteca istorică, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981, Cartea întâi, cap. XXIII,p. 39)
Că era fiu de rege şi că primise o educaţie aleasă, nici nu mai încape îndoială!
Fusese trimis la studii, evident, asemeni (mai târziu) lui Homer, Solon, Platon, Pitagora, Zamolxes, Eudoxos, Diodor din Sicilia, Arhimede ş.m.a., tineri de viţă nobilă, care (din câte am dedus de la Strabon, Herodot, Xenofon şi Diodor din Sicilia) urmau o iniţiere nu doar laică ─ ţinta tuturor fiind Theba Egiptului, adică vestita ,,capitală teologică a lumii antice”!
            Până a ajunge, însă, la Theba Misirului, la marii preoţi, care erau cei mai învăţaţi oameni ai tuturor timpurilor, deţinătorii marilor şi adâncilor taine ale civilizaţiei şi culturii umane, profund cunoscători ai ,,mersului cerului”, ai arhitecturii (vezi Piramidele), geometriei (Sasychis a fost născocitorul geometriei; i-a învăţat pe egipteni ştiinţa şi observarea astrelor), aritmeticii, astrologiei, astronomiei, ai metamorfozării sufletului, din care, mai apoi, a descins curentul filosofic pitagoreic, promovat de Pitagora.

Pentru mai multe informatii, cititi <<<aici>>>

De acelasi autor:

De ce (re)vin la biblioteca?

Biblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea                               

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

Persoane interesate

Trafic pe blog

HTML hit counter - Quick-counter.net

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

About this blog