Mărţişorul

În calendarul ortodox 1 martie este ziua Evdochiei, o femeie martir numită şi Dochia. Tradiţia mărţişorului este o moştenire romană, iar cuvântul mărţişor - denumirea populară a lunii martie -  are origini latine. Acest străvechi obicei al primăverii este specific poporului român  şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare. Marte nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi al vegetaţiei. Această dualitate se remarcată în culorile mărţişorului, albul reprezentând pacea, iar roşul - războiul.

La Schela Caldovei arheologii au descoperit amulete asemănătoare mărţişorului. Documentar, mărţişorul a fost atestat prima dată într-o lucrare a lui Iordache Golescu, Condica limbii române.  Încă de pe vremea lor, dacii obişnuiau fie să înşire pietricele roşii şi albe pe o aţă, fie să atârne monede de argint, aur sau bronz pe două fire de lână împletite. Ei considerau că aceste mici amulete le vor aduce noroc şi vreme bună tot anul. De aceea le purtau din prima zi a primăverii şi până când copacii începeau să înflorească. Acela era momentul în care fiecare îţi agăţa mărţişorul de creanga unui copac în speranţa unui an bogat. Prin magia împletirii celor două şnururi, mărţişorul simbolizează unitatea contrariilor: căldura şi frigul, lumina şi întunericul, dragostea şi ura, binele şi răul, viaţa şi moartea.  

Mărţişorul se poartă în zilele babei Dochia, 1-9 martie, şi există şi acum obiceiul de a-ţi alege o anume zi din această perioadă ca simbol al vieţii tale din acel an. Astfel, o zi însorită prevesteşte un an bun, iar o zi mohorâtă, un an pe măsură. 

Baba Dochia este o bătrână zeiţă agrară care moare pe 1 martie şi renaşte de Mucenici,  pe 9 martie. Sunt multe legende legate de baba Dochia, dar majoritatea vorbesc despre hotărârea acesteia de a pleca cu turma de oi pe munte, convinsă că a venit primăvara. Pe parcursul călătoriei sale şi-a scos rând pe rând cele douăsprezece cojoace pe care le purta. Dar vremea s-a schimbat, a început să ningă, iar gerul s-a aşternut din nou. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, trasformându-se conform legendei, în stană de piatră. Se spune că  rocile care se pot observa pe Muntele Ceahlău sunt o mărturie a acestui mit românesc.

Mai multe informaţii: Catalog online