Un om urmărit de un rug

450 de ani de la naşterea lui Galileo Galilei (1564-1642)

Galilei, astronomul şi filosoful italian, este unul dintre fondatorii fizicii moderne. Teoria relativităţii a fost enunţată pentru prima dată de Galileo Galiei în lucrarea sa, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, ptolemeic şi copernician  (1632), lucrare a cărei ediţie republicată în 1962 se afă în colecţiile Bibliotecii Antim Ivireanul. În acestă carte descoperim studiile pe baza cărora teoria relativităţii a înlocuit teoria “nemişcării absolute” susţinută de Aristotel în secolul al IV-lea î Hr., potrivit căreia nemişcarea este starea firească a oricărui obiect, care  lăsat liber îşi reia această stare.

Galileo Galiei a fost de asemenea un adept al teoriei lui Copernic potrivit căreia Pământul se roteşte în jurul Soarelui şi nu invers. Deşi Biserica Catolică nu a recunoscut validitatea teoriilor sale, Inchiziţia nu l-a aruncat pe Galilei în închisoare şi nici nu l-a ars pe rug, ci l-a condamnat la arest la domiciliu. A fost dus iniţial la somptuoasa vilă a arhiepiscopului de Siena, apoi la vila sa de lângă Florenţa. Abia în 1992 Biserica Catolică a recunoscut că teoriile lui Galilei despre sistemul solar sunt în mare parte corecte.

In 1978 Octavian Paler a publicat romanul numit iniţial Abjur, dar publicat cu titlul Apărarea lui Galilei (Apărarea lui Galilei: dialog despre prudenţă şi iubire). Romanul se constituie într-un dialog imaginar între autor şi Galileo Galilei prin care acesta din urmă îşi justifică actul dezicerii de teoriile sale atunci când se afla în faţa tribunalului Inchiziţiei. Este lupta cu sine a unui om aflat  în faţa dificultăţii de a opta.

“- Nu mi-a plăcut niciodată să fiu pus să aleg. Şi dintr-o dată eram pus să aleg între rug şi viaţa mea. Cum aş fi putut prefera rugul?” A ales viaţa şi pentru că era conştient de inutilitatea martirajului, şi pentru că “salvându-mi viaţa, mi-am salvat posibilitatea de a lucra mai departe”. În roman apare şi un al treilea personaj, Ana, o prezenţă misterioasă în visurile lui. Aceasta pare a  fi vocea lui interioară, conştiinţa care  îl numeşte “un om urmărit de un rug” care va duce mereu cu el o rană ce nu se va cicatriza niciodată.

Galilei a supravieţuit aşadar, dar a trăit tot restul vieţii între doua inchiziţii. Una care l-a condamnat şi aproape l-a omorât (dar care l-a facut să aprecieze mai mult viaţa) şi una formată din cei care îl condamnă că nu a ales martirajul apărându-şi ideile.

 

Octavian Paler ne oferă şansa de a participa afectiv la Apărarea lui Galilei şi  reuşeşte să ne implice într-o meditaţie personală  asupra lucrurilor mărunte din viaţă.