Mihai Eminescu

 

Un moment de inspirație

 

 Într-o dimineață rece de iarnă, undeva pe malurile Bistriței, un tânăr hoinărea printre copacii ninși. Cerul era cenușiu, iar zăpada cădea lin, îmbrăcând satul într-o liniște adâncă. El avea sub braț o carte de poezii, iar în mână ținea un caiet de notițe în care își așternea gândurile.

De câteva zile, tânărul simțea o chemare ciudată. Uneori, în somn, îi apărea o femeie îmbrăcată în veșminte strălucitoare, care îl privea cu ochi de stea și îi spunea:
          ‒ Scrie, Mihai, scrie despre dorul care nu moare, despre stele care cântă și despre iubirea ce trece dincolo de timp.

Așa că, în dimineața aceea, Mihai plecase de acasă în căutarea inspirației. Ajunse la marginea unei păduri și, obosit, se așeză pe un trunchi de copac căzut. Scoase caietul și începu să scrie:

„Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?”

 

Nu trecu mult și simți o adiere caldă, neobișnuită pentru iarnă. Ridicându-și privirea, văzu o lumină strălucitoare printre copaci. Curios, se apropie și descoperi o poieniță în care timpul părea că stă pe loc. În mijlocul poieniței se afla o fântână veche, iar lângă ea, un bătrân cu părul alb și fața blândă.

–   Bună ziua, tinere, spuse bătrânul cu o voce ca un ecou al munților.
– Bună ziua, răspunse Mihai. Cine sunteți?
–   Eu sunt păstrătorul dorurilor. Aici, în această fântână, se adună toate dorințele nerostite ale lumii. Tu, Mihai, ai venit să-ți găsești cuvântul.

Mihai îl privi uimit.
– Cuvântul meu?
– Da. Fiecare poet își găsește, la un moment dat, cuvântul care îi luminează sufletul. Scrie mai departe, băiatule, și vei vedea.

Inspirat, Mihai se așeză lângă fântână și începu să scrie febril. Penița dansa pe hârtie, iar versurile curgeau:

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.…”

 

Când ridică privirea, bătrânul dispăruse, dar lumina poieniței rămase vie. Mihai închise caietul, simțind că descoperise ceva mai profund decât orice cuvânt – dorul nepieritor al sufletului românesc.

Se întoarse acasă cu inima plină și, în anii care au urmat, poeziile lui aveau să devină fântâni nesecate de frumusețe, din care generații întregi de oameni aveau să bea cu sete.

 

          Acesta este Miha Eminescu (1850 -1889) – „Luceafărul poeziei românești”  – născut la Botoșani și crescut la Ipotești, poet, prozator și jurnalist, pe care îl citim și recitim:

   📖   pentru că opera sa este o coordonată eternă a sensibilității umane;

   📖pentru că este un simbol al identității românești care, prin frumusețea limbajului, a transformat limba română într-un instrument artistic de o rară finețe;

   📖 pentru că poezia sa atinge teme esențiale precum: iubirea, timpul, moartea, natura, dorința de cunoaștere și aspirația către infinit;

  📖  pentru că Eminescu descrie natura în mod unic, cu o sensibilitate ce creează o conexiune emoțională între cititor și univers. Natura devine un refugiu, o oglindire a sufletului uman;

  📖 pentru că Eminescu este o sursă de inspirație prin profunzimea gândirii, complexitatea emoțiilor și abilitatea de a transcede timpul;

    📖   pentru că „Eminescu este expresia integrală a sufletului românesc” (T. Maiorescu).

 

 

1 Decembrie – Ziua Unirii – Ziua Națională a României

 

  România Mare – cea mai de seamă înfăptuire a românilor – prin unirea tuturor ținuturilor românești: Moldova și Țara Românească (1859) ; Dobrogea (1878) ; Basarabia, Bucovina și Transilvania (1918), este rezultatul dorinței, curajului și sacrificiului acestora pentru cuprinderea întregii națiuni române într-un singur stat.

În data de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a avut loc Marea Adunare Națională, un moment istoric în care 1228 de delegați au semnat Unirea, un pas esențial în formarea unui stat național unitar. Această unire a fost un act de voință națională, în contextul în care România ieșea din Primul Război Mondial, iar Europa se afla în plin proces de transformare după încheierea conflagrației.

1 Decembrie marchează Ziua Națională a țării noastre – un simbol al unității și a demnității românilor – prin parade militare, ceremonii oficiale și diverse activități culturale, dar și printr-o atmosferă de mândrie națională. De asemenea, este o ocazie pentru a reaminti valorile fundamentale ale națiunii române: solidaritatea, respectul față de tradiții și libertate.

 

 

La 1 Decembrie 1918, Unirea cu țara „nu mai era un dor, un vis, era o realitate”.

„Deșteaptă-te române” a fost, cum era și firesc, cântecul care, asemenea unei rugăciuni, a făcut legătura între români și Dumnezeu. Se auzea pretutindeni: în Banat, în Țara Crișurilor, în Bucovina, în Transilvania. La Alba Iulia, a răsunat ca un sunet.

          Veacurile robiei au fost îngropate. De acum privirea trebuia să țintească înainte.

 

„De aici încolo vom fi toți românii nedespărțiți pe vecie!” – sunt cuvinte mărețe rostite de dr. Aurel Vlad, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, cuvinte ce au săgetat inimile și au făcut ca lacrimile să coboare pe obraji.

 

 

Să nu-i uităm pe cei care au căzut pe câmpul de luptă și care, prin sacrificiul lor, au făcut posibilă Unirea întregii suflări românești.

 

Într-o zi atât de măreață, vremea posomorâtă n-a fost capabilă să se strecoare în suflet sub formă de tristețe. În sufletul fiecărui român, soldat sau civil, 1 Decembrie 1918 a fost o zi toridă.

Unirea și eliberarea se îmbrățișau, deveniseră sinonime.

 

          Era o liniște solemnă, respectată până și de păsări. Vântul încetase și el.

Generalul Berthelot asculta încremenit, Regele, de asemenea, iar Regina privea departe, spre un trecut asaltat de speranță, dar mutilat de nenorociri.

 

„Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentri tine, o, frumoasă Românie, sămânță de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-și apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații” (gen. Henri Mathias Berthelot).

 

Texte extrase din albumul „1 Decembrie 1918 în imagini” (https://tinread.bjai.ro/opac/bibliographic_view/126247?pn=opac%2FSearch&q=1+decembrie+1918#level=all&location=0&ob=asc&q=1+decembrie+1918&sb=relevance&start=0&view=CONTENT), album care se găsește, pentru consultare, în colecțiile Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea.

 

         

                                        La mulți ani, România!

                                     La mulți ani, dragi români!

1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului

 

„ Valul uriaș al zilelor se rostogolește domol. Neschimbate, ziua și noaptea urcă și coboară ca fluxul și refluxul unei mări nețărmuite. Săptămânile și lunile se scurg și apoi revin. Și întregul curs al zilelor este aidoma unei singure zile”: 1 Iunie, Ziua Copilului

Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită pe 1 iunie, este o zi specială dedicată celebrării și protecției drepturilor copiilor din întreaga lume. În această zi, conștientizând importanța respectării drepturilor copiilor, organizăm diverse activități și evenimente menite să aducă bucurie copiilor.

 Ziua Copilului a fost proclamată pentru prima dată la Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copilului, în august 1925, la Geneva, fiind oficializată de către Națiunile Unite în 1954, cu scopul de a promova bunăstarea copiilor și de a sublinia necesitatea educației, protecției și sănătății copiilor.

 Copiii au dreptul la o copilărie fericită și sănătoasă, la educație, la protecție împotriva abuzului și a exploatării și la oportunități egale, indiferent de mediul din care provin.

Ziua Copilului este o ocazie pentru a reflecta la progresele făcute în domeniul drepturilor copilului dar și asupra provocărilor rămase.

 Bibliotecile joacă un rol esențial în atragerea copiilor la lectură și contribuie la dezvoltarea lor educațională, socială și culturală. În multe biblioteci se organizează evenimente și activități destinate să încurajeze exprimarea creativă a copiilor și să le ofere o zi plină de distracție și veselie.

 În acest sens, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul Vâlcea”  își aduce contribuția prin:

 

Acces la resurse diversificate

• ☺    Oferă o gamă largă de cărți și materiale educative adaptate diferitelor vârste și interese. Prin diversitatea colecțiilor, copiii au acces la povești, cărți ilustrate, benzi desenate, enciclopedii și multe alte resurse atractive menite să stimuleze curiozitatea.

 

Programe de lectură și activități educaționale

• ☺    Organizează cluburi de lectură, ateliere de creație, ore de povești, concursuri de lectură, jocuri educative, ateliere de vacanță etc. Aceste activități promovează lectura și creează o comunitate de tineri cititori care împărtășesc pasiunea pentru cărți.

 

Mediu plăcut și atractiv

• ☺    Pune la dispoziție spații de lectură special amenajate pentru copii (colorate, confortabile și dotate cu mobilier prietenos). Un mediu primitor și prietenos poate încuraja copiii să petreacă mai mult timp în bibliotecă și să descopere plăcerea lecturii.

 

Interacțiunea cu bibliotecarii

• ☺    Bibliotecarii sunt bine pregătiți pentru a recomanda cărți potrivite, în funcție de vârstă și preferințe. Bibliotecarii ghidează cititorii în explorarea colecțiilor, inspirându-i prin propriul entuziasm.

 

Program After school

• ☺   Oferă program After school pentru copiii care întâmpină dificultăți și nu își pot pregăti singuri temele.

         Copiii beneficiază de asistența și îndrumarea bibliotecarilor, cu acces la rafturile cu cărți.

                    Tehnologie și resurse digitale

• ☺   Pune la dispoziție cărți electronice, audiobook-uri și alte resurse digitale. Acestea pot fi deosebit de atractive pentru copiii din această generație digitală, familiarizați cu tehnologia.

 

Colaborări cu școlile

• ☺   Colaborează cu școlile locale pentru promovarea lecturii și pentru a organiza vizite de grup. Aceste parteneriate includ proiecte de lectură comună și activități extracurriculare care susțin curriculum-ul școlar.

 

Evenimente culturale

• ☺    Prin organizarea de evenimente culturale ‒ întâlniri cu autori, lansări de carte, spectacole de teatru pentru copii ‒ biblioteca contribuie la crearea unei culturi a lecturii și la stimularea interesului copiilor pentru citit.

 

                     Dezvoltarea colecțiilor

• ☺   Secția Împrumut carte pentru copii  a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea deţine un fond de peste 52.000 de volume de carte pentru copii, structurat pe diferite domenii şi categorii de vârstă: mică (preşcolari), mijlocie (şcolari mici clasele I-IV), mare (şcolari clasele V-VIII). Dezvoltarea colecțiilor de carte destinate copiilor este un proces continuu, cu implicare activă și se raportează la cunoașterea nevoilor și intereselor tinerilor cititori pentru lectură.

    Achiziția de noi cărți menține colecția actuală și atractivă dezvoltând astfel în rândul tinerilor cititori pasiunea pentru lectură.

Prin multe inițiative, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea reușește să devină un centru de atracție pentru copii,

să le ofere deopotrivă acces la informații și oportunități pentru a se dezvolta personal și social, într-un mediu adecvat. 

 

Atragerea copiilor la lectură prin intermediul bibliotecilor este un pas crucial în formarea și fidelizarea lor ca cititori, în plus, biblioteca joacă un rol primordial în promovarea unei societăți educate și informate.

 

Ziua Internațională a Copilului este mai mult decât o zi de sărbătoare! Este un apel global pentru a ne aminti de importanța protejării și promovării drepturilor copiilor. Este o zi în care întreaga lume se unește pentru a le oferi copiilor momente de bucurie și pentru a reafirma angajamentul nostru față de viitorul lor.

Această zi este un memento al responsabilităților noastre față de cei mai tineri membri ai societății, întrucât fiecare copil merită o copilărie fericită și protejată!

                                   La mulți ani buni și frumoși tuturor copiilor!

 

 Vă așteptăm să descoperim împreună poveștile din cărțile pe care Biblioteca le-a achiziționat recent!

Vă așteptăm să descoperim împreună poveștile din cărțile pe careBiblioteca le-a achiziționat recent!

 

  

15 ianuarie 2024, Ziua Culturii Naționale, marchează 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, poetul național al României

            Eminescu – poetul infinit al românilor 

 

Despre Mihai Eminescu, poetul născut la Ipotești pe 15 ianuarie 1850, Titu Maioresceu spunea că este „cel dintâi poet al României și geniul...care este și va rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenței române”.

 

„Eminescu vine meteoric în cultura românească și este vizibil, prin tot ce a scris, că avea obsesia infinitului. L-am putea compara cu un astru care vine din infinit, poposește o clipă aici, într-un spațiu și un timp special destinate, pentru a da culturii românești dimensiunile universului, în momentul în care limba, literatura, aproape nimic nu era pregătit pentru asta.

„Poeziei de până la el, care se remarca doar prin formă, trebuia să i se adauge spiritul, geniul, pentru a atinge nivelul sublimului astral. Acest meteor luminos adastă o clipită pe pământul nostru și pleacă, urmându-și cursa către alte orizonturi, pentru a le da și lor, probabil, aceași strălucire, aceeași dimensiune a universalului”

„Cei cu o anumită sensibilitate, citindu-l pe Eminescu, intră imediat în rezonanță cu el, tocmai pentru că își aud, în versurile lui, propriul lor suflet, având sentimentul că își declamă propria creație”.  („Drumuri spre Eminescu”)

• Poezia lui Eminescu este impregnată de mitologie și filozofie (de la Heraclit și Platon laSchopenhauer, Kant și Hegel), precum și de gândirea indiană și chineză.

•  În același timp, atât poezia, cât și proza sa sunt puternic influențate de romantismul german, în special Novalis, Goethe sau Lenau.

•    Cea mai notabilă influență asupra poeziei lui Eminescu rămâne folclorul și strămoșii spirituali ai poporului român.

•  A valorificat teme și motive folclorice, dându-le o nouă dimensiune poetică în poezii precum Luceafărul, Călin, Strigoii, Scrisoarea III, Doina, Revedere etc., transformând vorbirea simplă, țărănească, în limbaj poetic, folosind arhaisme și regionalisme, mânuind cu măiestrie rima și versul.

•  Deși este cunoscut mai ales pentru poezia sa, Eminescu a lăsat în urmă mai multe lucrări în proză (Sărmanul Dionis și Cezara fiind cele mai cunoscute) și numeroase articole și eseuri politice.

 

„Au mai existat şi nişte codri adânci

Şi un tânăr care vorbea cu ei,

Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt ?

 

Acest tânăr cu ochii mari,

Cât istoria noastră

Trecea bătut de gânduri

Din cartea cirilică în cartea vieţii,

Tot numărând plopii luminii,

ai dreptăţii, ai iubirii,

Care îi ieşeau mereu fără soţ.

 

Au mai existat şi nişte tei,

Şi cei doi îndrăgostiţi

Care ştiau să le troienească toată floarea

Într-un sărut.

 

Şi nişte păsări sau nişte nouri

Care tot colindau pe deasupra lor

Ca lungi şi mişcătoare şesuri.

 

Şi pentru că toate acestea

Trebuiau să poarte un nume,

Un singur nume,

Li s-a spus

Eminescu”

 (Marin Sorescu – Trebuiau să poarte un nume)

 

 

            Luceafărul (1986) este filmul dedicat lui Mihai Eminescu, figură emblematică a culturii şi a spiritualităţii româneşti, ilustrând viața și creația poetului (Regizor - Emil Loteanu, Muzica – Eugen Doga).

 

Luceafărul Film (1986) Partea 1 (youtube.com)

Luceafărul Film (1986) Partea 2 (youtube.com)

Semeția de a picta chipul Maicii Domnului...

Pictor pr. Sorin-Ioan Părăușanu

 

Motto: „Craiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalța-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!”

(Rugăciune - MIhai Eminescu)

    Biserica Ortodoxă a păstrat nealterată tradiția iconografică și nu a îngăduit să decadă de la caracterul ei duhovincesc, la nivelul lucrărilor cu caracter laic, fără simț mistic și fără a avea vreo legătură cu smerenia și credința în Hristos.

    Arta iconografică nu reproduce, nu copiază și nu imită modelele pământești, ci tinde să pătrundă în lumea divinității.

    Obiectul ei nu este lumea trecătoare și schimbătoare, ci esența și ideea lumii eterne și neschimbătoare (Împărăția cerurilor), care se deschide numai privirilor minții.

    Icoana, în sens modern este arătarea Sacrului Divin, o „fereastră către cer”. Aceasta nu se confundă cu idolatria, ci este spirituală, rituală, harismatică.

    Icoana se cinstește nu în chip idolatru, ci pe baza asemănării, reprezentării iconografice cu persoana al cărui nume trebuie inscripționat pe icoană. Cinstirea se adresează prezenței iconice și nu materialelor folosite pentru realizarea ei.

    Frumusețea Maicii Domnului nu este trupească, ci duhovnicească, evocatoare de dragoste curată, sfințenie, de „întristare-veselă”.

    Frumosul sensibil este înlocuit cu FRUMOSUL ABSOLUT al Divinității. Aceasta este „cheia” cu care putem pătrunde în lumea icoanei, manifestare vizuală în timp și spațiu a realității dumnezeiești invizibile, depinzând de capacitatea fiecărui receptor de a o percepe.

    În orice biserică ortodoxă există o icoană a Maicii Domnului pe iconostas (pe partea nordică a Ușilor Împărătești), ținându-L pe Iisus în brațe, pe partea stângă.

    Nenumărate sunt icoanele care o reprezintă pe Maica Domnului, odoare cu mireasmă duhovnicească ce împodobesc lăcașurile sfinte.

 Creștinul a găsit întotdeauna alinare la Măicuța Domnului, cea „Grabnic Ajutătoare”, „Îndrumătoare”, „Dulce sărutare” etc., închinându-se cu evlavie zugrăvind-o cu credință adevărată.

    Icoana Maicii Domnului Platytera, „Platytera ton ouranon” (Cea mai încăpătoare decât cerurile) ─ deoarece L-a născus pe Hristos-Dumnezeu, Cel ce este Creatorul tuturor lucrurilor ─ consider că este sugestivă în a arăta Măreția Sfintei Fecioare Maria.

    „Cu frică și cu tremur”, cu adâncă smerenie se apleacă zugravul truditor în ale cucerniciei pentru a picta Chipul cel Sfânt și cu neputință, aș zice!

     O semeție! O mare provocare!

     Căci... „ochii ei sunt migdalați, umbroși, căprui, profunzi, serioși și, totuși, extrem de dulci, cu albul ochilor umbrit. Privirea îi este melancolică, simplă, directă, liniștită, plină de compătimire, iubitoare, întristată, dar, în același timp, plină de bucurie, severă, dar și plină de compasiune, plină de sfințenie, duhovnicească, nevinovată, meditativă, fără de critică, care conferă nădejde, răbdare smerită, întru totul modestă, departe de orice cugetare trupească, umană, dar care este dumnezeiască, inocentă, maternă, nobilă, cu o undă de admonestare, trează, senină, binevoitoare, ocrotitoare, neprihănită, rece, fulgerând pe toți cei cu cugete rele, tandră, pătrunzătoare, ascuțită, nedisimulată, cerească, rugătoare, neclintită”.

     Cum să cuprinzi necuprinsul în cuprins, nevăzutul în văzut lumesc, sfințenia în lume!

    Ceea ce contează, până la urmă, nu sunt nici mijloacele, nici tehnicile, nici materialele ce le folosim, nici perspectiva în care ele sunt valorificate, ci finalitatea lor, forma identificată la capătul drumului, nevoința celui ce îndrăznește a picta chipul sfânt al Maicii Domnului.

    Bineînțeles că există întotdeauna un orizont de așteptare și de ordin estetic, dar în cazul icoanei este mult mai mult decât atât, este mireasma unei alte lumi, a veșniciei însăși!

     Mântuitorul ne-a facilitat posibilitatea întrevederii acesteia: „Am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă” și ca răspuns final la întrebarea „Cum pictăm Chipul Maicii Domnului”, „FĂRĂ MINE NU PUTEȚI FACE NIMIC !”.

            Sau, cum ar spune latinul „Nihil sine Deo !”

 

                                                                            Mioara Comănescu