De Ziua Limbii Române
Aud o limbă veche, traco-getă,
ce vine, val, Bizanț după Bizanț,
că roua-acestui colț de pe planetă,
se face, la români, un dulce lanț,
care cuprinde, -Argeș, și pe Ana;
,,Învățături Teodosie Neagoi”;
văd tresărind, la Dintr-un Lemn icoana;
lacrimi umplând fântânile, șuvoi ...
E ziua ta, bujorul meu de munte;
tu, limbă dusă-n brațe de țărani,
iar între ei și noi este o punte,
ce strălucește de cinci mii de ani!
În toiul verii, pârgă ești în mine;
ne răcorești, precum izvor curat,
căci Eminescu-n faguri de albine,
sămânța ta, ca-n brazde, -a semănat!
Eu vin de sub mesteceni, din Surpate,
și-n murmur lin, hlamida ta o țes,
că vreau s-o port, de-acuma,-n libertate
și-n ea să pun tot cerul ce-am cules!...
Surpate, George Voica
10 august 2026
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu