Recomandare de lectură

          ,,Poezia atât cât dă seama, ea, de ordinea şi peripeţiile lumii, nu ar da oare seama mai întâi de noumenul acela al lumii, de taina, adică, de dinaintea facerii ei – un mister care aşteaptă – sau, cu alte cuvinte, de arhetipul acela tăcut şi ascuns, mut pentru muritori – cum îl va numi eminentul poet şi gânditor Dumitru Găleşanu, de data aceasta, iată, în Axiomele infinităţii (Assiomi dell’infinità, 2017, ediţia recentei cărţi de poeme a autorului fiind, cum se vede, aidoma celor anterioare, bilingvă)? Dar cum să vorbeşti despre arhetip altfel decât axiomatic (aici fiind vorba, dacă ne uităm în teoriile axiomaticii, de axiome de legătură, nu de acelea de existenţă)? (...)

         O caracterizare pertinentă, mai mult de atât, deja iluminată, a poeziei filosofice a lui Dumitru Găleşanu semnează şi scriitorul, editorul şi criticul literar Italian Giuseppe Manitta. Peninsularul, cunoscut, prestigios în arie (e instruit şi în literele române), scrie explicit, ferm acestea, are mereu textul în faţă, nu divaghează: ,,...poezia lui Dumitru Găleşanu din această ultimă colecţie de poezii se îndreaptă în această direcţie: pleacă de la contingent pentru a sosi la o expresivitate filosofică şi raţională a vieţii, a mişcării, a morţii, a cunoaşterii, pe scurt, a percepţiei a ceea ce este omul în contextul cosmic al existenţei sale labile.” (traducere Celesta Popa). Prin opera sa, poetul şi gânditorul român, subliniază el, insistă, stăruie în a da ,,un sens experienţei umane”. Raţionalitatea demersului, a meditaţiei lirice nu elimină însă exerciţiul mistic, mai apasă el: e aci cunoaşterea, am spune, ca act de iubire, de apropriere, prin retrăire, deja prin acaparare, a câmpurilor gnoseologice – acelea în care poeticul se îndreaptă către necunoscut, măsurându-l, aducându-l la măsura creaţiei poetice – măsură a omului, poate”.

A.I. BRUMARU