,,Poezia atât
cât dă seama, ea, de ordinea şi peripeţiile lumii, nu ar da oare seama mai
întâi de noumenul acela al lumii, de taina, adică, de dinaintea facerii
ei – un mister care aşteaptă – sau, cu alte cuvinte, de arhetipul acela
tăcut şi ascuns, mut pentru muritori – cum îl va numi eminentul poet şi
gânditor Dumitru Găleşanu, de data aceasta, iată, în Axiomele infinităţii
(Assiomi dell’infinità, 2017, ediţia recentei cărţi de poeme a autorului
fiind, cum se vede, aidoma celor anterioare, bilingvă)? Dar cum să vorbeşti
despre arhetip altfel decât axiomatic (aici fiind vorba, dacă ne uităm în
teoriile axiomaticii, de axiome de legătură, nu de acelea de existenţă)? (...)
O
caracterizare pertinentă, mai mult de atât, deja iluminată, a poeziei filosofice
a lui Dumitru Găleşanu semnează şi scriitorul, editorul şi criticul literar
Italian Giuseppe Manitta. Peninsularul, cunoscut, prestigios în arie (e
instruit şi în literele române), scrie explicit, ferm acestea, are mereu textul
în faţă, nu divaghează: ,,...poezia lui Dumitru Găleşanu din această ultimă
colecţie de poezii se îndreaptă în această direcţie: pleacă de la contingent
pentru a sosi la o expresivitate filosofică şi raţională a vieţii, a mişcării,
a morţii, a cunoaşterii, pe scurt, a percepţiei a ceea ce este omul în
contextul cosmic al existenţei sale labile.” (traducere Celesta Popa). Prin
opera sa, poetul şi gânditorul român, subliniază el, insistă, stăruie în a da
,,un sens experienţei umane”. Raţionalitatea demersului, a meditaţiei lirice nu
elimină însă exerciţiul mistic, mai apasă el: e aci cunoaşterea, am spune, ca
act de iubire, de apropriere, prin retrăire, deja prin acaparare,
a câmpurilor gnoseologice – acelea în care poeticul se îndreaptă către
necunoscut, măsurându-l, aducându-l la măsura creaţiei poetice – măsură a
omului, poate”.
A.I. BRUMARU
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu