Serghei Alexandrovici Esenin

                             MESTEACĂN CA O FATĂ

Mesteacăn ca o fată,

Pletos şi subţirel,

Iazul cu ce te-mbată

De te tot uiţi în el?

Ce-ţi şoptesc alunii?

Nisipul ce ţi-a spus?

Ori vrei agrafa lunii

În păr să ţi-o fi pus?

Ce taine te frământă,

Te-ntreb îndrăgostit

De frunza ta ce cântă

Că vara-i pe sfârşit.

- O, prietene, mişcară

Crenguţele uşor,

Aici a plâns aseară

Cu lacrimi un păstor.

Luna bătea  fânaţul

Cu ierburile moi,

El a cuprins cu braţul

Genunchii mei cei goi.

Şi-mi zise cu suspine,

Sub stelele surori:

,,Rămâi, rămâi cu bine

Până la alţi cocori”.

        Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut la 21 septembrie 1895 − 3 octombrie 1895, după stilul nou, în  satul Konstantinovo (astăzi Esinino), sat aşezat pe fluviul Pka, la aproape 200 km depărtare de Moscova.

        A început să scrie poezii la vârsta de nouă ani iar în anul  1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreţinut muncind ca şi corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an şi jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus şi a devenit un apropiat al poeţilor Alexandr Blok,Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev şi Andrei Belîi.

         Prima carte de poezii a tanărului poet rus a apărut în anul 1915,  intitulată Raduniţa, urmată curând de Slujbă pentru morţi (1916).

        Poeziile lui Esenin despre dragoste si viaţa simplă i-au adus succesul, devenind unul dintre cei mai populari poeţi din acea vreme. 

           Chipeş şi romantic,  tânărul poet a fost căsătorit de cinci ori: prima căsătorie a avut loc în anul 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri.

În 1918, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actriţa Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, şi un fiu, Constantin.

În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris, Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reuşit să comunice în limba franceză şi s-au căsătorit în 2 mai 1922. Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă şi, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relaţie cu actriţa Augusta Miklaşevskaia şi se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obţinut divorţul de Isadora Duncan.

Relaţia lui Esenin cu Galina Benislavskaia s-a sfârşit tragic: la un an după moartea lui, ea s-a sinucis la mormântul acestuia.

        Ultimii doi ani din viaţa lui Esenin au fost plini de rătăciri constante, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925,  Serghei Esenin  o cunoaşte şi se căsătoreşte cu a cincea soţie, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului  Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală şi a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, şi-a tăiat venele de la mână şi a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de ţevile de la încălzire de pe tavanul unei camere a hotelului „Anglia” din Sankt Petersburg  la 27 decembrie 1925, în vârsta de 30 de ani.

        Poetul a fost tradus în limba română încă din anii '30, de către Zaharia Stancu şi George Lesnea. Tălmăcirile lui Lesnea au rămas cunoscute ca fiind unele dintre cele mai reuşite traduceri româneşti din lirica universală. George Călinescu a identificat influenţa lui Esenin printre poeţii români Virgil Carianopol, Zaharia Stancu, Vladimir Cavarnali, George Lesnea, chiar dacă, în realitate, cel puţin un poet dintre cei enumeraţi mai sus (Carianopol) fusese, de fapt, influenţat de Ilarie Voronca, un imagist puternic ca şi Esenin. În perioada postbelică, influenţa lui Esenin s-a resimţit în poeziile lui  Mircea Dinescu, ale lui Ioan Alexandru şi ale lui  Adrian Păunescu.

          Lirica sa este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism şi o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocarea miturilor vechi păgâne şi creştine, de la nostalgia satului până la fronda faţă de formele civilizaţiei oraşului:

·         1915: Ziua pomenirii („Raduniţa”);

·         1918: Seninul („Goluben`”);

·         1918: Transfigurare („Preobrajenie”);

·         1918: Ceaslovul satelor („Selskii časoslov”)

·         1918: Inoniia;

·         1918: Toboşarul ceresc („Nebesnîi barabanscik”);

·         1919: Cheile Mariei („Kliuci Marii”);

·         1920: Confesiunea unui huligan („Ispoved` huligana”);

·         1921: Pugaciov;

·         1924: Moscova cârciumăreasă („Moskva kabaţkaia”);

·         1924: Balada celor douăzeci şi şase („Ballada o dvadţati şest`”);

·         1925: Rusia sovietică („Rus` sovetskaia”);

·         1925: Anna Sneghina.

Proza: „Văgăuna şi alte scrieri în proză” a apărut  în traducere românească la Societatea „Adevărul” S.A., în anul 1992, în româneşte de Laurenţiu Duţă şi Simona Duţă.

           Lucrări ale autorului se găsesc şi în colecţiile Bibliotecii Judeţene ,,Antim Ivireanul" Vâlcea