Czesław Miłosz (30 iulie 1911 – 14 august 2004)

Ce nu are umbră, nu poate trăi!
Czesław Miłosz (30 iulie 1911 – 14 august 2004), poet, prozator, traducator si diplomat polonez, s-a născut în localitatea Szetejnie din Lituania. Între anii 1929 şi 1934 a studiat dreptul la Universitatea din Vilnius (un an la Universitatea din Varşovia).
Czesław Miłosz este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului al XX-lea. În anul 1980 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură pentru că "a ilustrat, cu o perfectă clarviziune, condiţia precară a omului într-o lume dominată de conflicte profunde."
A scris şi publicat numeroase volume de poezii: Trei ierni, 1936, Salvarea, 1945 (accente catastrofiste, determinate de criza culturii europene, îmbinate cu idei morale), Tratat moral, 1948 (prospectare a situaţiei spirituale postbelice în Polonia), Tratat poetic, 1957 (starea poeziei contemporane).
La Editura Art, 2012, a aparut Podul de catifea, o antologie de poezie bazată pe ediţia integrală Czesław Miłosz, Wiersze wszystkie (Poezii complete) 1.400 pagini, publicată de editura Znak de la Cracovia. A scris şi două romane, Valea Issei (Editura Univers, 2000) şi Cucerirea puterii. Printre cele mai cunoscute volume de eseuri se află: Gândirea captivă (Humanitas 1999, 2008), Europa natală (Editura Univers, 1999), Ţinutul Ulro (Editura Allfa, 2002), Privind dinspre golful San Francisco (Editura Paralela 45, 2007), Îndatoriri particulare, Pauza metafizică, Grădina ştiinţelor, În căutarea patriei, Abecedarul. De un succes deosebit s-a bucurat volumul Câinele de la marginea drumului, 1997.
Poezia La Varşovia este un imn dedicat Varşoviei, oraş martir, "cel mai frumos dintre imaginarele oraşe şi cel mai trist din cele ce există".
O pondere importantă în cadrul ciclului de poezii scrise de Czesław Miłosz revine "poemelor naive", în care sentimentele umane (credinţa, speranţa, iubirea, teama, regăsirea) se împletesc cu descrieri şi impresii de natură şi casnice, străbătute adesea de reflecţii şi gânduri ce atestă o îndelungată tradiţie şi axiologie. De aceea, de multe ori ele transpar în aserţiuni metaforice cu tentă aforistică ("mici sunt oamenii, mari sunt operele lor"; "ce nu are umbră, nu poate trăi!").
In miezul poeziei e ceva indescifrabil,
Se naşte din noi taina şi nu ştim că ea e acolo
Şi ochii-i mijim, de parcă din noi sare-un tigru
Ce stă-n lumină, trupul lovindu-şi cu coada.