Întâlnirea de ieri a membrilor clubului de lectură „Povestea vorbei” a
avut ca temă opera şi viaţa scriitorului francez Marc Levy.
Clubul s-a
îmbogăţit cu noi membri, iar discuţiile au fost cu atât mai interesante
cu cât modul de raportare la temele scriitorului francez au fost
diferite. Din romanele lui nu lipsesc umorul şi tandreţea, misterul şi
aventura. El ne oferă perspective noi şi se foloseşte de situaţii care
depăşesc realul pentru a ne determina să ne reevaluăm limitele
înţelegerii şi ale acceptării.
Într-o ambianţă plăcută, înconjuraţi de cărţi, iubitorii de lectură au adus în discuţie temele preferate de autorul francez, trecându-le prin filtrul experienţelor personale, cu ajutorul unor întrebări ascunse în bomboane.
Următoarea întâlnire a Clubului de lectură „Povestea vorbei” va avea loc la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea în ziua de joi, 11 decembrie 2014, la ora 16.00.
Tema propusă pentru luna decembrie: Regina Maria
Bibliografie:
1.Missy regina României de Guy Gauthier; traducere Andreea Popescu. Bucureşti: Humanitas, 2000
2.Regina Marii Uniri , autori Gheorghe Nichifor, Maria Bizomescu . Târgu-Jiu : Spicon, 1997
3. Ultima romantică: viată reginei Maria a României de Hannah Pakula; traducere Sanda-Ileana Racoviceanu . - Bucureşti : Lider, s.a
4.Povestea vieţii mele. 2 vol. Iaşi : Moldova
5.Patru anotimpuri din viaţa unui om de Regina României; Bucureşti : Universal Dalsi, s.a
6. Poveşti vol.1 . - Iași : Porţile Orientului, 1986
Conţine: Poveste de Crăciun; Copila Soarelui; Comoara lui Baragladin; Cei trei purcei; Trandafirul lui Conu Ilie; Insula Şerpilor.
7.Măşti: roman de Maria, Regina României; Bucureşti : Universal Dalsi, 1998
8. Măşti: Romanul unei imposibile iubiri de Maria, regina României . - Bucureşti : Teşu, 2004
9. Insula Şerpilor de Maria, Regina României; traducere din limba engleză de Adria Val ediţie îngrijită de Viorica Mircea . - Braşov : Arania, 1991
10. Însemnări zilnice de Maria, regina României; traducere de Sanda-Ileana Racoviceanu îngrijire de ediţie, introducere şi note de Vasile Arimia . - Bucureşti : Albatros, 1996

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu