,,Mijeşte
orizontul cu raze depărtate,
Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate
Spre zarea-i luminoasă porneşte să-şi unească
Eterna-i neodihnă cu liniştea cerească.
…
Ea mâinile-amândouă le pune pe-al lui creştet..
Frunziş purtat de vânturi pe valuri cade veşted.
Se clatin visătorii copaci de chiparos
Cu ramurile negre uitându-se în jos,
Iar tei cu umbra lată, cu flori pân-în pământ,
Spre marea-ntunecată se scutură de vânt”.
Sarmis - Mihai Eminescu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu