În perioada 24-25 februarie 2014, echipa de implementare a proiectului „Click to Career” (C2C) din cadrul Parteneriatului pentru învăţare - Grundtvig, Programul "Invăţare pe
tot parcursul vieţii", nr. de referinta: GRU-13-C-LP-233-VL-RO coordonat
de Fundatia "Casa Cărţii" din Râmnicu Vâlcea între 2013 - 2015 a participat la întâlnirea organizată de
partenerii din Italia, Euroform RFS, la Cosenza.
Parteneriatul
C2C cuprinde organizaţii din opt ţări: România, Italia, Cipru, Germania, Marea
Britanie, Lituania, Croaţia şi Grecia şi se axeză pe crearea unui suport
informatic util în conceperea şi administrarea unei afaceri virtuale de tip
Consumer to Consumer.
Ghidul
creat prin valorificarea cunoştinţelor, instrumentelor şi metodelor prezentate în cadrul schimburilor de experienţă dintre parteneri, pe parcursul celor doi
ani de proiect, va fi util grupului ţintă al proiectului "Click to
Carrer" format din: mici meşteşugari, artişti amatori, persoane înzestrate
cu abilitaţi artistice şi de creaţie aflate în căutarea unor noi oportunităţi
de afaceri, precum si persoanelor aflate în impas din punct de vedere social
sau material.
Activităţile s-au desfăşurat pe două
secţiuni. In prima parte a avut loc un
workshop dedicat schimbului de experienţă în domeniul educatiei adulţilor
prin prezentări ţinute de fiecare organizaţie parteneră, iar în a doua parte
s-a desfăşurat un training de iniţiere în utilizarea practică a platformei de
e-learning Moodle pe care urmează să fie încărcate cursurile gratuite oferite
on-line celor interesaţi în deschiderea unei afaceri în mediul virtual. ( https://c2c.moodle.ro/ )
Programul a cuprins de asemenea o
vizită de studiu la un atelier de artizanat 'hand made' a bijuteriilor din aur şi argint. Participanţii au avut astfel prilejul de a vedea cum se fabrica mici
obiecte din metale preţioase, utilizând tehnici şi dispozitive tradiţionale.
Partenerii italieni de la Euroform RFS vor oferi
sprijin manufacturii care a găzduit vizita de studiu pentru promovarea şi
comercializarea acestor produse on-line.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu