Pearl Buck : "Mulţi pierd micile bucurii, aşteptând marea fericire"
(26 iunie 1892 - 6 martie 1973)
Laureată a Premiului Nobel, scriitoarea Pearl Buck s-a născut în
Virginia de Vest, dar părinții ei, misionari în China, s-au reîntors
împreună cu ea în Asia, pentru a-şi continua munca. În China, Pearl Buck
a petrecut mai bine de 40 de ani, a început să scrie, s-a maturizat şi
s-a căsătorit cu John Buck, un tânar misionar american specializat în
agronomie. Tânăra Pearl a învățat să vorbească chineza înainte de a învăţa engleza.
Romanul The Good Earth (Ogorul), publicat în 1930, descrie viața
țăranilor din China şi a devenit bestseller internaţional. În anii '30,
Ogorul și alte romane și povestiri de Pearl Buck au fost cele mai citite
cărţi în Europa, mai căutate decât cele ale oricărui alt autor
american.
Pearl Buck a creat mai multe fundații de caritate pentru
copii din Asia, inclusiv o agenție de adopție. Ea s-a manifestat cu
tărie împotriva lagărelor japoneze din timpul celiui de-al Doilea Război
Mondial și a scris o scrisoare de protest la New York Times în 1954,
scrisoare care a contribuit la schimbarea politicii de imigrare.
Ea a primit numeroase premii pentru activitățile sale umanitare şi s-a stins din viaţă 1973, la vârsta de 81 de ani.
Pearl Buck
Krzysztof Kieślowski
Sunt așa și-așa
Krzysztof Kieślowski
(n. 27 iunie
1941, Varșovia, Polonia
– d. 13 martie 1996, Varșovia) a fost un regizor de film și scenarist polonez, reprezentant de seama al așa-zisei cinematografii de
anxietate morală din anii 1970.
Principalele sale realizari la nivel internațional sunt ciclurile de filme
“Decalogul” si “Trei Culori”.
„Decalogul” (1988), o serie de zece filme de
scurt metraj a căror acțiune este plasată într-un bloc
de aprtamente din Varșovia, fiecare avand la baza una
din Cele zece porunci, a fost creat pentru televiziunea poloneză cu fonduri din
Republica Federala Germania si este unul din cele mai lăudate cicluri
de filme din toate timpurile.

Krzysztof Kieślowski a murit la vârsta de 54 de
ani, pe 13 martie 1996, în timpul unei operații pe cord deschis în urma unui
infarct, și a fost îngropat la Cimitirul
Powązki din Varșovia. Mormântul său are o sculptură reprezentând degetele
a două mâini, între care se află un spațiu dreptunghiular reprezentand
clasica vedere ca printr-o cameră de filmat.
Mica sculptură din marmură neagră se află pe un
piedestal ceva mai înalt de un metru. Placa pe care sunt scrise numele și
datele se află dedesubt.
Krzysztof Kieślowski rămâne și astăzi unul din cei
mai influenți regizori ai Europei, operele sale fiind subiecte de
studiu la cursurile de film din întreaga lume.
Cartea „Kieślowski despre Kieślowski”, publicată 1993, descrie viața și
opera sa în propriile cuvinte, regasite intr-o serie de interviuri luate de
Danusia Stok.
Kieślowski este subiectul unui film biografic, „Krzysztof
Kieślowski: Sunt așa și-așa” (1995), regizat de Krzysztof
Wierzbicki.