

În perioada 20-23 mai
2014, Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea a luat
parte la seminarul internaţional “Reading books in public”
organizat de
Projektor Ideell Förening din Växjö, Suedia,
în cadrul celei de-a treia întâlniri din proiectul “
Books
like Acting”,
Nr. de referinta
GRU-13-C-LP-208-VL-RO.

Seminarul s-a desfăşurat
în sala de conferinţe a
Folkhighschool din Värnamo, o
instituţie de învăţământ de tip „second chance” pentru
persoanele care doresc să-şi reia studiile indiferent de vârstă.
Folkhighschool oferă 5 programe educaţionale pe o perioadă de până
la 3 ani pentru cei care au abandonat şcoala din diverse motive şi
pentru imigranţi şi timp de 1-6 ani pentru persoanele cu nevoi
speciale.
Projektor Ideell
Förening din Växjö este o organizaţie nonguvernamentală care
se ocupă de educaţia adulţilor şi dezvoltă, în parteneriat cu
Folkhighschool din Värnamo, un program coerent de promovare a
lecturii. Principalele teme dezbătute în cadrul seminarului au fost
lectura, motivele
pentru care se citeşte mai puţină ficţiune şi
importanţa lecturii în dezvoltarea personală a tinerilor şi
adulţilor. Sistemul suedez de instruire susţine programe culturale
şi educaţionale care au o importantă componentă practică.
Şcolile, ONG-urile şi bibliotecile colaborează în proiecte comune
adresate membrilor comunităţii.
Biblioteca Publică
din Växjö are o istorie veche de peste 300 de ani şi deţine o
colecţie impresionantă de cărţi. Biblioteca este centrul cultural
al oraşului şi este frecventată zilnic de aproximativ 600 de
utilizatori. Totodată biblioteca administrează o vastă colecţie
de documente, în aproape toate limbile, în forme variate şi oferă
cărţi în format special pentru persoanele cu probleme de vedere.
De asemenea, pune la dispoziţia celor interesaţi informaţii
genealogice, având una dintre cele mai complexe baze de date de
acest fel din lume. Fondul de documente este organizat tip
open-space, iar circulaţia unităţilor de bibliotecă se
face în sistem automat.
Pe lângă activităţile
tradiţionale, biblioteca dezvoltă o serie de proiecte destinate
membrilor comunităţii şi are o largă colaborare cu alte
organizaţii din întreaga lume.
Această parte de sud a
Suediei se bucură de o bogată tradiţie culturală, câteva nume
importante din cultura suedeză provenind de aici. Pasajele pietonale
din centrul oraşului Växjö au, gravate în caldarâm, citate din
autori suedezi, un mod inedit de a îndemna trecătorii la meditaţie
şi de a promova lectura.