Bibliografia Patrimoniului Cultural Naţional Vâlcea

ARGUMENT


            Aşa cum am observat şi în prefaţa Catalogului preliminar al colecţiilor de carte veche din judeţul Vâlcea, activitatea în domeniul patrimoniului cultural naţional din Vâlcea se confruntă, printre multe alte probleme, cu absenţa sau precaritatea instrumentelor de informare în materie. S-a acumulat, într-adevăr, prin truda, uneori anonimă, a atâtor generaţii de cercetători, conservatori şi valorizatori ai obiectivelor de patrimoniu, un volum uriaş de date şi informaţii, de documente şi materiale, de texte şi imagini cu privire la monumentele istorice şi la celelalte bunuri care constituie zestrea judeţului Vâlcea în cuprinsul patrimoniului cultural naţional. Dar acest volum informativ şi documentar, acest adevărat tezaur nu este prelucrat şi sistematizat într-un instrument de lucru, aflat în circuitul ştiinţific şi cultural, la îndemâna tuturor celor preocupaţi şi interesaţi de problematica procesului de cunoaştere, conservare şi promovare a valorilor de patrimoniu.
Unui asemenea deziderat încearcă să răspundă BIBLIOGRAFIA PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL DIN VÂLCEA, parte integrantă a unui program mai larg de realizare a instrumentelor necesare unui management eficient, performant într-un domeniu atât de complex şi de dinamic cum este acela al patrimoniului cultural naţional. Argumentele pentru necesitatea şi utilitatea unei bibliografii a patrimoniului vâlcean sunt evidente:
¨      Cunoaşterea şi evaluarea rezultatelor obţinute în cercetarea ştiinţifică a patrimoniului pe care îl deţine Vâlcea, ca fundament al investigaţiilor viitoare.
¨      {nregistrarea datelor şi informaţiilor referitoare la salvarea, conservarea şi restaurarea monumentelor istorice şi a celorlalte bunuri culturale, care constituie nu numai o “istorie“ interesantă, ci oferă şi o experienţă utilă pentru actualitate.
¨      Acumularea unor judecăţi de valoare menite să conducă la aprecierea locului şi rolului judeţului Vâlcea în constituirea patrimoniului cultural naţional, ca temei al conştientizării importanţei acestei moşteniri în contemporaneitate.
¨      Asigurarea bazei teoretice şi metodologice pentru procesul de promovare a bunurilor culturale, mai ales în contextul relaţiei patrimoniu - turism.
¨      Realizarea unui îndrumar pentru formarea tinerei generaţii de specialişti în materie de patrimoniu cultural.
BIBLIOGRAFIA PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL DIN VÂLCEA se conturează, aşadar, drept o “investiţie” necesară, o “ofertă” generoasă, îngemănând dezideratul ştiinţific cu imperativul pragmatic. Această bivalenţă funcţională determină şi viziunea în care vom structura lucrarea. BIBLIOGRAFIA va avea două mari secţiuni:
I. Lucrări cu caracter general, care îmbrăţişează întreaga problematică (sau numai anumite componente) a patrimoniului cultural naţional, pe tot spaţiul românesc sau pe un anumit areal (Ţara Românească sau numai Oltenia) şi care cuprind referinţe asupra patrimoniului vâlcean.
II. Lucrări cu caracter special, care se ocupă anume de problematica generală (sau numai de anumite componente) a patrimoniului cultural naţional din Vâlcea, fie la nivelul întregului spaţiu vâlcean, fie la nivelul unor arii sau obiective de patrimoniu.
Această structură de anasamblu va fi apoi detaliată atât pe categorii / componente ale patrimoniului cultural naţional: patrimoniu imobil (monumente istorice) şi patrimoniu mobil (colecţii de bunuri culturale); istorie, arhitectură, artă (cu toate componentele ei), cât şi pe sfere tematice: cercetare, conservare, restaurare, protejare, promovare, legislaţie, management etc. {n fine, procesul de detaliere, de concretizare va coborî la nivelul subiectelor de patrimoniu: monumente istorice, colecţii de patrimoniu, muzee şi alte instituţii deţinătoare de bunuri culturale etc.
Bibliografia patrimoniului vâlcean este, aşadar, în viziunea noastră, o lucrare complexă, sistematică şi analitică deopotrivă, menită să ofere o imagine completă şi actuală asupra patrimoniului cultural naţional din Vâlcea. Elaborarea ei necesită un travaliu îndelungat şi muncă în echipă, concertând eforturile instituţiilor de profil şi ale specialiştilor în materie, pe baza unui parteneriat activ şi loial şi în climatul unei generozităţi şi solidarităţi de breaslă.
Ceea ce oferim în această publicaţie este doar o listă bibliografică, simplă şi sumară: o sută de titluri de lucrări pe care noi le considerăm, cu inerente omisiuni, datorate caracterului subiectiv al selecţiei, reprezentative şi semnificative pentru cunoaşterea patrimoniului cultural naţional din Vâlcea. Lista cuprinde atât lucrări cu caracter general, cât şi lucrări consacrate anume patrimoniului vâlcean.
BIBLIOGRAFIA PRELIMINARĂ are mai mult o semnificaţie morală decât o valoare ştiinţifică: ea este o invitaţie adresată tuturor specialiştilor vâlceni (şi nu numai) în materie, de a se angaja în această “întreprindere” anevoioasă şi prea puţin spectaculoasă, dar absolut necesară pentru viitorul patrimoniului vâlcean. Şi dacă “invitaţia” nu este suficient de capacitantă, vom rosti cuvântul “provocare”: dacă Vâlcea, prin zestrea ei culturală de atâtea veacuri, a reprezentat obiect de studiu pentru atâţia reputaţi cercetători şi eşantion de patrimoniu pentru atâtea lucrări fundamentale ale culturii româneşti, atunci să ne învrednicim să fim măcar bibliografii şi cronicarii acestui travaliu ştiinţific şi creativ. Tânăra generaţie de cercetători, conservatori şi valorificatori ai patrimoniului ne va fi recunoscătoare.

                                                                                                GHEORGHE  DEACONU


BIBLIOGRAFIE  PRELIMINARĂ

1.      Alep, Paul de, Călătoria părintelui Macarie în Ţările Române (1653 - 1658), Bucureşti, 1900
2.      Anania, Valeriu, “Cerurile Oltului”, Scoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, din iniţiativa, cu binecuvântarea şi predoslovia Prea Sfinţitului Gherasim, Episcopul Râmnicului şi Argeşului, editată de Episcopia Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1990
   Anania, Valeriu, “Cerurile Oltului”, Scoliile arhimandritului Bartolomeu la
o suită de imagini fotografice, ediţia a II-a, cu o prefaţă de academician Răzvan
Theodorescu, Bucureşti, Editura PRO, 2000
3.      * * * Arta populară din Vâlcea, Monografie - album, de dr. Georgeta Stoica, Elena Secoşan, dr. Ion Vlăduţiu, dr. Paul Petrescu, Râmnicu-Vâlcea, 1972
4.      * * * Arta populară românească, lucrare elaborată de un colectiv coordonat de Florea Bobu Florescu şi Paul Petrescu (Academia R.S.R. Institutul de Istoria Artei), Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1969
5.      Atanasescu, Iancu; Grama, Valeriu, Culele din Oltenia, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1974
6.      Balş, G., Biserici româneşti din veacurile XVII şi XVIII, Bucureşti, 1933
7.      Barbu, Daniel, Pictura murală din Ţara Românească din sec. al XIV-lea, Bucureşti, 1986
8.      Bănică-Ologu, Nicolae, Veacul de aur al Râmnicului, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2000
9.      Berciu, Dumitru, Buridava “dacică”, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1981
10.  *  *  *  Buridava”, Studii şi materiale, Muzeul Judeţean Vâlcea, vol. I, Râmnicu-Vâlcea, 1972; vol. II, Râmnicu-Vâlcea, 1977; vol. III, Râmnicu-Vâlcea, 1979; vol. IV, Râmnicu-Vâlcea, 1982
11.  * * * Catalogul preliminar al colecţiilor de carte veche din judeţul Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Almarom, 2001
12.  *  *  * Călători străini despre Ţările Române, vol. I - IX, 1968 - 1997: vol. I, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968; vol. II, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970; vol. III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971; vol. IV, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972; vol. V, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973; vol. VI, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976; vol VII, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980; vol. VIII, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983; vol. IX, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1997
13.  Chihaia, Pavel, Tradiţii răsăritene şi influenţe occidentale în Ţara Românească, München, 1983
14.  Constantinescu, Radu; Sfârlea, Mircea, Monumente religioase. Biserici şi mănăstiri celebre din România, s. l., 1994
15.  Creţeanu, R. ; Creţeanu, S., Culele din România, Bucureşti, 1969
16.  Creţeanu, Radu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Bucureşti, Editura Meridiane, 1966
17.  Cristea, Gherasim, Istoria Mănăstirii Govora, Râmnicu-Vâlcea, Editura Sfintei Episcopii a Râmnicului, 1985
18.   * * * Culele de la Măldăreşti (Comitetul de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare. Direcţia Monumentelor Istorice), Bucureşti, Editura Meridiane, 1966
19.  Davidescu, M., Mănăstirea Cozia, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Meridiane, 1968
20.  Donat, I., Fundaţiunile religioase ale Olteniei. Mănăstiri şi schituri, Craiova, 1937
21.  Drăguţ, Vasile, Arta gotică în România, Bucureşti, Editura Meridiane, 1979
22.  Drăguţ, Vasile, Arta românească, Bucureşti, 1982
23.  Drăguţ, Vasile, Arta românească. Preistorie. Antichitate. Ev Mediu. Renaştere. Baroc, prefaţă de Cristian Moisescu. Note de Tereza Sinigalia şi Cristian Moisescu, Bucureşti, Editura Vremea, 2000
24.  Drăguţ, Vasile, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti, 1976
25.  Drăguţ, Vasile; Sârbulescu, Nicolae, Arta brâncovenească, text de Vasile Drăguţ, fotografii de Nicolae Sârbulescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1971
26.  Dumitrescu, Carmen Laura, Pictura murală din Ţara Românească în veacul al XVI-lea, Bucureşti, 1988
27.  Dumitrescu, Vladimir, Arta preistorică în România, Bucureşti, 1974
28.  Dumitraşcu, Gheorghe; Tamaş, Corneliu, Bibliografia istorică a judeţului Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Fundaţia Dascălul Vâlcean, 1994
29.  Duţu, Al., Cultura română în civilizaţia europeană medievală, Bucureşti, 1978
30.  Florea, Vasile, Istoria artei româneşti veche şi medievală, vol. I - III, Chişinău, Editura Hyperion, 1991
31.  Florescu, Radu, Arta dacilor, Bucureşti, 1968
32.  Florescu, Radu, Mănăstirea Govora, Bucureşti, Editura Meridiane, 1965
33.  Florescu, Radu; Daicoviciu, H.; Roşu, Lucian, Dicţionar enciclopedic de artă veche a României, Bucureşti, 1980
34.  Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii româneşti din cele mai vechi timpuri până la 1900, Bucureşti, 1927
35.  Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii în România, vol. I, Bucureşti, 1963; vol. II, Bucureşti, 1965
36.  Ionescu, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1981
37.  Iorga, N.; Balş, G., Histoire de l’ art roumain ancien, Paris, 1922
38.  Iorga, N., L’art populaire en Roumanie, Paris, 1923
39.  Iorga, N., Inscripţii istorice din bisericile României, 2 vol., s.l., 1905 - 1908
40.  Iorga, N., Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, Bucureşti, 1928 - 1929
41.  Iorga, N., Istoria românilor în chipuri şi icoane, Craiova, 1921
42.  Iorga, Nicolae, România cum era până la 1918, vol.1, România “munteană”, Bucureşti, Editura Minerva, 1972
43.   *  *  * Istoria artelor plastice în România, Vol. I, Bucureşti, Editura Meridiane,    1968; vol. II, Bucureşti, Editura Meridiane, 1970
44. Lazăr, Ioan St. Vâlcea al fresco. Prefaţă de Ion Predescu. Râmnicu-Vâlcea, Editura Almarom, 2003.
45.  Lăzărescu, E, Arhitectura în Ţara Românească din secolul al XIV-lea până la mijlocul secolului al XV-lea, în Istoria artelor plastice în România, vol. I, Bucureşti, 1968
46.  Marinoiu, Costea, Istoria cărţii vâlcene (secolele XVII - XVIII), Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1981
47.  Mateescu, Constantin, Cartea Râmnicului, fotografii: Titi Gherghina, Râmnicu-Vâlcea, Editura Silviu Popescu, 1999
48.  * * * Mănăstirea Cozia (Comitetul de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare. Direcţia Monumentelor Istorice), Bucureşti, Editura Meridiane, 1964
49.  Micle, Veniamin,  Mănăstirea Bistriţa olteană, Sfânta Mănăstire Bistriţa, Eparhia Râmnicului, 1996
50.  Miclea, Ion; Florescu, Radu, Hurezi, Bucureşti, Editura Meridiane, 1989
51.  Mihalache, Marin, Ghidul muzeelor din România, Bucureşti, Editura pentru Turism, 1972
52.  Mihalcu, Mihail, Valori medievale româneşti, prefaţă de Răzvan Theodorescu, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1984
53.  Moisescu, Cristian, Arhitectura românească veche, vol. I, Bucureşti, Editura Meridiane, 2001
54.  Musicescu, Ana Maria,  Broderia medievală românească, Bucureşti, 1909
55.  Nicolae, Veniamin, Ctitoriile lui Matei Basarab, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1982
56.  Nicolescu, Corina, Argintăria laică şi religioasă în Ţările Române (sec. XIV - XIX), Bucureşti, 1968
57.  Nicolescu, Corina, Case, conace şi palate vechi româneşti, Bucureşti, Editura Meridiane, 1970
58.  Nicolescu, Corina, Icoane vechi româneşti, Bucureşti, 1971
59.  Nicolescu, Corina, Moştenirea artei bizantine în România, Bucureşti, Editura Meridiane, 1971
60.  Oprescu, G., L’ art de paysan roumain, Bucureşti, 1937
61.  Opriş, Ioan, Monumentele istorice din România (1850 - 1950), Editura Vremea, 2001
62.  * * * Pagini de veche artă românească, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1970; vol. II, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1972; vol. III, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1974; vol. IV, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1981; vol. V, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1985
62.  Paleolog, Andrei, Pictura exterioară din Ţara Românească (secolele XVIII - XIX), Bucureşti, 1984
63.  Panaitescu, P. P., Introducere în istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969
64.  * * * Patrimoniul universal. Natura şi cultura protejate de UNESCO. Europa Centrală şi de Sud-Est, Editura Şchei-Braşov, 1998
65.  Pănoiu, Andrei, Mobilierul vechi românesc, Bucureşti, 1975
66.  Pănoiu, Andrei, Pictura votivă  din nordul Olteniei, Bucureşti, 1968
67.  Pârnuţă, Gheorghe; Andrei, Nicolae, Istoria cărţii, presei şi tiparului din Oltenia, Craiova, Editura “Scrisul Românesc”; Editura “Oltenia”, 1994
68.  Pillat, Cornelia, Pictura murală în epoca lui Matei Basarab, Bucureşti, 1980
69.  Pippidi, D. M., Dicţionar de istorie veche a României, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976
70.  Popescu, Marin Matei, Podoabe medievale în ţările române, Bucureşti, 1980
71.  Popescu, Marin Matei, Sculptura medievală în piatră în ţările române, Bucureşti, 1985
72.  Popescu-Vâlcea, G., Miniatura românească, Bucureşti, Editura Meridiane, 1981
     Popescu-Vâlcea, G., La miniature roumaine, Bucureşti, 1982
73.  Predescu, Lucian, Enciclopedia României. “Cugetarea” - material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., Editura Vestala, 1999
74.  * * * România, Istorie în documente, album întocmit de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1992
75.  Roşu, Lucian, Mănăstirea Hurez, Bucureşti, Editura Meridiane, 1965
76.  * * * Sfânta Mănăstire Cozia, album apărut cu binecuvântarea P.S. Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului; elaborarea textului, fotoreportajele şi stabilirea iconografiei s-au făcut cu avizul şi sub îndrumarea P.C. arhimandrit Gamaliil Vaida, stareţul Mănăstirii Cozia, Bucureşti, Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, 1994
77.  Simion, Victor, Imagine şi legendă. Măşti animaliere în arta evului mediu românesc, Bucureşti, Editura Meridiane, 1983
78.  Sinigalia, Tereza, Arhitectura civilă de zid din Ţara Românească în secolele XIV - XVIII, Bucureşti, Editura Vremea, 2000
79.  Stoicescu, Nicolae, Bibliografia monumentelor feudale  din Ţara Românească, Bucureşti, 1966
80.  Stoicescu, Nicolae, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Bucureşti, 1961
81.  *  *  * Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu, vol. I, Bălceşti pe Topolog, 1969.
                 *  *  * Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu (1970 – 1971), vol. II, Muzeul
              Bălcescu, Bucureşti, 1971
                 *  *  *  Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu, vol. 4, Bălcescu şi Transilvania,        
              Sesiunea ştiinţifică Cluj, 2 – 3 decembrie 1972, Cluj-Napoca, Societatea 
               Prietenii Muzeului Bălcescu”, 1976
                 *  *  *  Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu, vol. 5 – 6, Bălceşti pe Topolog, 
               Societatea “Prietenii Muzeului Bălcescu”, 1979
                 *  *  * Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu, vol. 7 – 8, Caietele Bălcescu, 
               Bălceşti pe Topolog, Societatea “Prietenii Muzeului Bălcescu”, s.a.
82.   *  *  * Studii vâlcene, vol. I, Muzeul Memorial “Nicolae Bălcescu”, s.l., 1971
                *  *  * Studii vâlcene, vol. II, Râmnicu-Vâlcea, 1985    
                *  *  * Studii vâlcene, vol. III, Arhivele Statului, Râmnicu-Vâlcea, 1974
                *  *  * Studii vâlcene, vol. IV, Aşezământul cultural “Nicolae Bălcescu” şi Casa 
              Corpului Didactic, Bălceşti pe Topolog, 1980
                *  *  * Studii vâlcene, vol.V, Casa Judeţeană a Personalului Didactic, Muzeul
              Judeţean Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, 1982
                *  *  *  Studii vâlcene, vol. VI, Râmnicu-Vâlcea, 1983
                *  *  * Studii vâlcene, Râmnicu-Vâlcea, 1972
            83. Ştefănescu, I. D., Arta feudală în ţările române, Timişoara, 1981
            84. Ştefănescu, I. D., Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti,
              Bucureşti, Editura Meridiane, 1983
            85. Ştefănescu, I. D., La peinture religieuse en Valachie et Transylvanie depuis les
              origines jusqu’au  XIX siècle, 2 vol., Paris, 1930 – 1932
            86. Tamaş, Corneliu; Vasile, Constantin Ion, Monumente arhivistice vâlcene,
              Catalog de documente (1392 – 1811). Cuvânt înainte de prof. univ. dr.  Radu 
             Vasile,  Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 1998
            87. Theodorescu, Răzvan, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii 
             medievale româneşti (secolele X - XIV), Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1974
            88. Theodorescu, Răzvan,  Civilizaţia românilor între medieval şi modern.
             Orizontul imaginii (1550 –1800), vol. I-II, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987
89. Theodorescu, Răzvan, Itinerarii medievale, Bucureşti, Editura Meridiane, 1979
90. Theodorescu, Răzvan, Spiritul Vâlcei în cultura română, Râmnicu-Vâlcea, 
  Editura Almarom, 2001
91. Theodorescu, Răzvan, Un mileniu de artă la Dunărea de Jos (400 – 1400), 
  Bucureşti, Editura Meridiane, 1976
92. Theodorescu, Răzvan; Florescu, R., Arta pe teritoriul României  de la mijlocul
  secolului al VI-lea  până  în primele decenii ale secolului al XIV-lea, în Istoria  
  artelor plastice în România, vol. I, Bucureşti, 1968
93. Tudor, Dumitru, Oltenia romană, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti,
 1968
94. Tzigara-Samurcaş, Al., L’art du peuple roumain, Geneva, 1925
95. Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în Ţările Române, vol. I, Bucureşti,
      Editura Academiei R.S.R., 1959
96. Vătăşianu, Virgil, Studii de artă veche românească şi universală, Bucureşti,
      Editura Meridiane, 1987
97.  *  *  *  Vâlcea. Monografie, Bucureşti,  Editura Sport – Turism, 1980
98.  *  *  *  Vâlcea. Muzee şi monumente (ghid)
99. Vlasie, Mihai, Drumuri spre mânăstiri, Ediţia a V-a, tipărită cu binecuvântarea   
   Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului,
   Bucureşti, Editura Nemira, 2000++
100. Voinescu, Teodora, Şcoala de pictură de la Hurez în Omagiu lui George
   Oprescu, Bucureşti, 1961


                  dr. Gheorghe Deaconu                                            drd. Florin Epure



De ce (re)vin la biblioteca?

Biblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea                               

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Persoane interesate

Trafic pe blog

HTML hit counter - Quick-counter.net

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

About this blog